Maria Olympia, prinţesa Greciei, e subiectul unor materiale ample publicate recent în The Daily Mail, Teen Vogue, Tatler și W Magazine.
Tânăra, în vârstă de 18 ani, e fiica prinţesei Marie-Chantal şi a prinţului Pavlos și devine încet-încet un fashion icon datorită paginii de Instagram a mamei sale, unde aceasta postează frecvent fotografii cu fiica sa.
Olympia a apărut de curând și în W Magazine, o publicație dedicată tinerilor monarhi. W Magazine a publicat şi o biografie a tinerei prinţese. Potrivit W, aceasta studiază teatru, istoria artei, grafică şi fotografie în Londra, unde s-a şi născut. Până la vârsta de 9 ani tânăra prinţesă a crescut în Hong Kong, apoi a urmat o şcoală privată din Elveţia. Ea e absolventa unui liceu de renume din Paris şi a unei universităţi de artă din New York.
Şi mama Olympiei a urmat cursurile aceleiaşi universităţi, însă a renunţat când prinţul Pavlos a cerut-o de soţie. Marie-Chantal l-a întâlnit pe Pavlos la un blind date aranjat de bancherul Aleckko Papamarkou.
„Ne-am plăcut imediat. A fost dragoste la prima vedere. Am ştiut încă din primele minute că el e bărbatul cu care mă voi căsători”, a declarat Marie-Chantal în 2008, într-un interviu acordat Vanity Fair.
La nunta celor doi au fost prezenţi şi membrii familiei regale a României.
Olympia mai are patru fraţi: prinţul Constantine-Alexios (15 ani), prinţul Achileas-Andreas (13 ani), prinţul Odysseas-Kimon (9 ani) şi prinţul Aristidis-Stavros (5 ani) şi a declarat într-un interviu acordat revistei Tatler că speră să aibă o carieră în fashion sau fotografie.
Cât despre viaţa din spatele fotografiilor, familia regală a Greciei deţine o casă în Gloucestershire, dar îşi petrece verile în Harbour Island (Bahamas) şi iernile în Gstaad (Elveţia), unde Pavlos a şi cerut-o de soţie pe Marie-Chantal, în 1994.
Într-o fotografie Olympia apare sărutând pe stradă un tânăr misterios, despre care tabloidele britanice scriu că ar fi prietenul ei. În altă fotografie ea apare alături de mama sa și amândouă poartă acelaşi model de rochie cu dantelă. Mama Olympiei e celebră pentru relaţiile cu oameni foarte bogaţi, tatăl ei fiind Robert Warren Miller, un binecunoscut colaborator al lui Andy Warhol.
Deşi Grecia nu mai e monarhie din anii ’70, grecii le-au permis membrilor familiei regale să îşi păstreze privilegiile şi titlurile.
Gbariela B. Foto: Instagram