Vezi cum arăta și cum gândea Andreea Marin în anul 2000

 Florentina Liutic
.

Dacă din punct de vedere personal a avut suișuri și coborâșuri, viața profesională a Andreei Marin a avut o ascensiune incredibilă începând cu anul 2000, când revista Viva! i-a dedicat un material amplu, unde s-au abordat și aspecte mai puțin știute până atunci din viața personală a vedetei.

 

„La 26 de ani, Andreea Marin este deja un model de viață', așa începea articolul din Viva! 2000 despre vedeta care la vremea aceea aducea audiență uriașă în fiecare sâmbătă cu „Surprize Surprize.”

 

Ce am aflat despre Andreea atunci:

  1. La șase ani a învățat să cânte la pian și a terminat Școala populară de Artă ca șefă de promoție.
  2. Nu suporta să ia nota 9 la școală, nu neapărat pentru că voia să fie prima, ci pentru că îi plăcea ca tot ce face să fie perfect
  3. La 20 de ani s-a îndrăgostit de Cristian Gheorghiță, iar după șase luni de relație s-au căsătorit. 'Eu sunt foarte energică, el este calm și calculat, eu mă pripesc adesea, în timp ce el cântărește totul înainte de a lua o decizie', a declarat Andreea pentru Viva!
  4. Andreea a ajuns în București și de acolo la celebritate pentru că fostul său soț a fost promovat într-un post de conducere care presupunea mutarea din Iași în Capitală.
  5. La începutul anului 2000 a urmat timp de două luni cursuri de Comunicare Mass-media în cadrul unei universități din Carolina, America.
  6. În ciuda succesului emisiunii 'Surprize, surprize' Andreea a rămas cu picioarele pe pământ, calitate moștenită de la părinții ei, ambii de profesie ingineri.

 

Oana Popoiag

 

Andreea, la pianul primit cadou de la sotul ei de atunci, CristianAndreea, la pianul primit cadou de la sotul ei de atunci, Cristian

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton