Vedetele ACASĂ au sărbătorit ca la 16 ani

.

ACASĂ a împlinit ieri 16 ani, iar evenimentul a fost marcat printr-o petrecere de poveste, la care au participat vedetele postului.

 


Ioana Maria Moldovan, Dan Cruceru, Andreea şi Cabral Ibacka, Adela Popescu şi Radu Vâlcan, Anca Vereanu, trupa LaLa Band, actorii din distribuţia telenovelei „O nouă viată', care a început aseară ACASĂ, şi-au dat întâlnire într-un club din centrul Bucureştiului şi au sărbătorit împreună ca la 16 ani!

 

Plini de voie bună şi cu chef de distracţie, toţi cei care au participat la petrecere au cântat La Mulţi Ani! la miezul nopţii şi au tăiat împreună tortul aniversar.


 

Ioana Maria Moldovan: „A fost o petrecere super tare, ca la 16 ani. Ne-am strâns toată gaşca Acasă şi ne-am amintit cât de nebuni eram la 16 ani!'

 

Dan Cruceru: „Este a treia petrecere la care merg. La sfârsitul lunii martie eu împlinesc 4 ani de când sunt în familia Acasă şi mă simt extraordinar'.

 

 

Adela Popescu: „Ca în fiecare an, de-abia aşteptam acest moment pe care îl sarbătorim cu toţii până în zori.'