Vali Bărbulescu rupe tăcerea după ce a ieșit de la Ferma. Ce spune despre scenele de sex din emisiune: ”Imaginile vorbesc de la sine”

 Stamen Diana
.

Vali Bărbulescu a fost eliminat de la Ferma în urmă cu câteva săptămâni, iar acum se bucură că este acasă. Pe fostul concurent l-am întâlnit la un eveniment monden, unde ne-a povestit cum este viața lui acum, dar părerea sa despre ceea ce se întâmplă la Ferma.

Vedeta se bucură să fie acasă alături de iubita lui, Delia. Cel mai mult i-a lipsit familia și tabieturile sale. Vali Bărbulescu se bucură de lucruri simple pe care le apreciază foarte mult.

'Sunt sănătos, voinic, proaspăt întors de la Ferma. Acum pot să merg la evenimente. Mă bucur de libertate. Atunci când ești privat de niște lucruri îți dai seama că trebuie să apreciezi mai mult ceea ce ai de fapt. Mi-a lipsit familia, iubita mea și tabieturile de zi cu zi. (…) Eu nu sunt în măsură să judec foarte tare ce se întâmplă la Ferma. E un parcurs firesc. S-a ajuns la mai mult scandal, mai multă ceartă, la mai multă intrigă, mai multă nebunie. Unii ar spune că am ieșit când trebuia, alții ar spune că mi-ar fi priit acolo în momentul acesta. Acesta e un show de televiziune care trebuie urmărit ca atare. (…) Strategii există oriunde. Eu nu am fost adeptul strategiilor. Eu am mers pe sinceritate.', a declarat Vali Bărbulescu pentru VIVA!.

Concurentul a făcut parte din gașca 'bandiților', iar grupul lor s-a destrămat atunci când au intrat în Fermă, unde erau și restul concurenților. Deși situația s-a schimbat radical de când a fost eliminat, Vali Bărbulescu nu consideră că a fost vorba de trădare.

'Asta cu trădare este prea mult. La un moment dat Florin a făcut niște jocuri și niște discuții, care ar putea fi interpretate ca o trădare. Eu nu consider pe nimeni din gașca bandiților trădători. Se va vedea la sfârșit că noi, bandiții, vom rămâne uniți', a mai spus fostul concurent de la Ferma.

Ce spune Vali Bărbulescu despre scenele de sex din emisiune

Așa cum spune și Vali Bărbulescu, imaginile vorbesc de la sine. S-a zvonit că în Ferma unii concurenți au dat frâu liber sentimentelor și au întreținut relații intime în timpul emisiunii. Concurentul nu confirmă, dar nici nu infirmă informațiile apărute.

'Am o părere bună. Mie îmi plac oamenii când se iubesc, când se întâlnesc, când fac sex. (…) Nu știu… Nu am fost lângă ei. Am auzit și eu. Nu pot să confirm, nici să infirm. Imaginile vorbesc de la sine. Cât timp am stat noi în cocioabă nu s-a întâmplat nimic.', a declarat Vali.

Vali Bărbulescu nu a venit singur la evenimentul Nike, ci alături de iubita lui, Delia. Relația lor este una foarte bună, chiar dacă s-a crezut la un moment dat că între el și Otniela ar fi mai mult decât o simplă prietenie.

'Întotdeauna există două variante. Admirația pentru Otniela mi-am exprimat-o și în emisiune. Asta nu înseamnă că admirația pentru o persoană înseamnă că îmi las iubita. Cred că Otniela nu a fost admirată doar de mine. E o tipă frumoasă și are o prezență interesantă.', a mai spus fostul concurent de la Ferma.

Când vine vorba de preferați, Vali Bărbulescu are și el unul. Fostul concurent de la Ferma speră ca Moroșanu să câștige, în timp ce iubita sa speră ca Marius să câștige premiul de 50.000 de euro. 'Eu și Delia am făcut un pariu. Eu am pariat pe Moroșan, iar Delia pe Marius. Mi-ar plăcea să câștige Moroșanu, dar mi-ar plăcea să câștige și Marius.'

FOTO: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton