Tudor Chirilă se poate declara un bărbat împlinit. Artistul are o carieră de succes și o familie frumoasă. Juratul de la Vocea României are doi copii cu actuala lui iubită, dar pe care încearcă să îi țină departe de lumina reflectoarelor. Recent, cântărețul a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre nașterea celui de-al doilea copil al său.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Tudor Chirilă are o carieră de succes, atât pe plan muzical și teatru, cât și în televiziune. Artistul, în vârstă de 48 de ani are doi băieți minunați cu partenera sa de viață. Invitat în podcastul lui Mihai Bobonete, Tudor Chirilă a povestit un moment surprinzător care a avut loc în timpul nașterii celui de-al doilea copil al său.
Artistul a dezvăluit că la nașterea celui de-al doilea băiat al său i-a cerut medicului să amâne 10 minute operația de cezariană. Ca în viața oricărui părinte, nașterea copilului este specială, iar pentru asta, Tudor Chirilă a vrut să fie pregătit pentru a imortaliza momentul mult așteptat.
Citește și:De ce s-au despărțit Andreea Raicu și Tudor Chirilă, după 5 ani: „Am avut o relaţie toxică”
Tudor Chirilă: „Nu mai era obiectivul de la prima naștere”
Tudor Chirilă trăiește o poveste de dragoste frumoasă alături de iubita sa, Iulia Mîzgan și împreună au doi băieți minunați, în vârstă de 7 respectiv 5 ani. Invitat în podcastul 'Da Bravo', Tudor Chirilă a vorbit despre un moment surprinzător care a avut loc în timpul nașterii celui de-al doilea copil al său. Artistul a vrut să imortalizeze momentul, asa cum a făcut și la nașterea primului său băiat, dar a uitat obiectul foto de care avea nevoie pentru a surprinde planul perfect. Astfel, cântărețul i-a cerut medicului să amâne intervenția.
„Am două poze de New York Times. Nici nu le-am arătat copiilor mei, nu are farmec acum. Copiii mei nu apar în social media. Avem vreo 10.000 de poze, multe filmulețe. Am hotărât ca la 18 ani să fac un pachet să le arăt pe etape, de la 0 la 5 ani, de la 5 ani la 10 ani și tot așa. Jurnalul lor. De la prima febră, de la tot felul de lucruri ce-au rămas în amintire.La nașterea primului copil, am declanșat aparatul foto fix când a ieșit, cu toată placenta aia…
La al doilea, născut prin cezariană, am realizat că am luat obiectivul greșit, nu mai puteam prinde planul perfect. Nu mai era obiectivul de la prima naștere, cu aceeași încadratură.Si i-am zis, Domnule doctor, puteti să mă așteptați zece minute? Și am fugit acasă, am luat obiectivul corect. Am ambele poze cu aceeași încadratură. Sunt cele mai frumoase poze pe care le-am făcut vreodată'', a povestit artistul, în podcastul lui Mihai Bobonete.
Tudor Chirilă, despre cele mai frumoase momente din viața sa
Tudor Chirilă a povestit care sunt cele mai frumoase momente din viața sa. Artistul a declarat că unul dintre cele mai importante perioade a fost atunci când a intrat la facultatea de Teatru. Apoi au urmat anii în care Tudor Chirilă a avut mare succes cu trupa Vama Veche, iar cele mai recente amintiri frumoase ale artistul sunt cu cei doi copii ai săi.
'Nu pot uita momentul în care am luat la facultate și am scăpat de povara de a mă lua tata să mă angajeze la butic, așa-mi zicea că va face dacă nu continuu studiile. Primul nostru concert Vama Veche din Vamă, când oamenii și-au urcat mașinile pe cric să ne lumineze scena. Generatorul era foarte slab. , am strigat la final. Și toți cei din public au luat-o la fugă strigând: . Copiii care aleargă către mare', a rememorat Tudor Chirilă.
Tudor Chirilă se iubește de 10 ani cu Iulia Mîzgan
Artistul se iubește de 10 ani cu Iulia Mîzgan, femeia care i-a dăruit doi băieți minunați. Tudor Chirilă și partenera sa de viață își trăiesc iubirea cât se poate de discret și sunt alături reciproc în orice situație.
Iubita lui Tudor Chirilă activează în domeniul marketing-ului și se ocupă de afacerea familiei. Este mai tânără cu 10 de ani decât Tudor Chirilă, iar în anul 2010 au sărbătorit venirea pe lume a primului lor băiețel. „Este o femeie iubitoare, este o frumuseţe şi, cel mai important, este mamă. O mamă creativă, veselă şi fericită’, spunea cântărețul în trecut.
Sursa foto: Facebook