Artiştii din România nu au rămas indiferenţi la valul de proteste care a cuprins România în ultimele zilele.
Trupa Voltaj este de partea celor care au ieşit în stradă, lansând o melodie extrem de emoţionantă despre ce se întâmplă acum în România. Călin Goia, liderul trupei, încearcă astfel să-şi exprime prin muzică revolta pe care o simte în aceste zile.
Pentru ca-si iubesc tara, membrii trupei Voltaj au iesit in strada, fiind alaturi de protestarii din Piata Victoriei: „Iubim Romania! Am spus-o si in unele dintre cantecele noastre. Uneori Romania are nevoie de noi! Acum e un astfel de moment. Suntem aici Din toata inima pentru Romania!
Melodia trupei Voltaj „Dacă Romania ar putea vorbi, cred ca ar spune aşa…' înregistrată în miez de noapte, s-a viralizat rapid, iar oamenii s-au regasit în versurile acestei piese-manifest.
„Dacă Romania ar putea vorbi, cred ca ar spune așa: Mai am doar zece zile de trăit/ Să știți copiii mei că v-am iubit/ Mai am doar nouă zile și apoi/ Voi fi iar prăbușită în noroi/ Mai am 8 zile în care să mai strig/ Am să mă-ntorc din nou în frig/ Mai am doar 7 zile să-i opresc/ Pe cei ce fără milă mă jertfesc/ Mai am doar 6 zile să mai sper/ Că nu o să ajung în întunericul de ieri/ Mai am cam 5 zile și cam asta-i tot/ Să mă ridic de jos n-am să mai pot/ Mai am doar 4 zile să schimb tot/ Mai am 3 zile și nicio minune/ Nu va dura mai mult, așa se spune/ Mai am doar 2 zile și vreau să vă văd din nou frate lângă frate/ Mai am o zi și doar un singur dor/ Vă rog, nu mă lăsați să mor'.
Citeste si:
https://www.facebook.com/Voltaj/videos/10158278245010624/