La câteva zile după ce fusese eliberat din pușcărie, unde fusese închis pentru acuzații de „viol, răpire, sodomie și posesie de metamfetamină”, actorul Hagen Mills, cunoscut din serialul Baskets s-a sinucis, după ce a încercat să-și ucidă partenera sub ochii fetiței lor de 4 ani.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
În vâtstă de 29 de ani, actorul a încercat să-și omoare partenera, pe Erica Price, de 34 de ani, în locuința acesteia din Mayfield.
Se pare că femeia a fost împușcată în mână și în piept, dar a reușit să supraviețuiască și să cheme Poliția. Ulterior, Hagen Mills s-a sinucis cu arma cu care încercase să o omoare pe mama fetiței sale de patru ani, care a asistat la scena monstruoasă.
Anchetatorii spun că Mills le-a ținut ostatice pe fetiță și pe fosta soacră până la apariția Ericăi Price, iar în momentul în care aceasta a intrat în casă, a împușcat-o de mai multe ori. Femeia a fost dusă la spital, dar este în stare stabilă.
Mill abia ieșise din închisoare
Pe 30 martie anul acesta, Mills a fost arestat sub acuzația de viol și sodomie, precum și de răpire și posesie de metamfetamine. El a fost eliberat pe 5 mai în schimbul unei cauțiuni de peste jumătate de milion de dolari, potrivit Evz.ro.
Potrivit mandatului de arestare, Hagen Mills a atacat, în martie, o femeie, în curtea casei acesteia, a lovit-o cu arma și a dus-o în casă, unde a violat-o. Victima a reușit să scape doar când actorul a adormit.
Mills a devenit celebru după ce a jucat în „Baskets’ (2016), în care a interpretat rolul principal (Galifianakis). El a mai apărut în serialul de comedie „Swedish Dicks’, în filmul de TV „Bonnie & Clyde: Justified’, iar ultima producție în care a jucat a fost filmul horror independent „Star Light’, care va fi lansat în august, potrivit DailyMail.