Top modelul Adriana Lima (36 de ani) încearcă să-şi refacă viaţa după divorţul de Marko Jaric, tatăl celor două fetițe ale ei, Sienna (4 ani) și Valentina (7 ani).
Top model de mare succes, Adriana Lima este foarte curtată, iar acum surprinde cu adevărat când s-a aflat cine este bărbatul cu care se întâlneşte.
Adriana a fost surprinsă în ultimele zile în compania lui Metin Hara, un tânăr scriitor din Turcia în vârstă de 35 de ani împreună cu care a început o poveste de dragoste de aproximativ o lună.
Vezi si:
Cei doi nu se mai ascund, iar paparazzii le-au făcut sute de poze în care sunt surprinşi sărutându-se fără să se mai ascundă. Adriana şi Metin par foarte intimi, atingându-se în permanenţă şi sorbindu-se din priviri.
A post shared by Adriana Lima (@adrianalima) on
Pentru Adriana Lima, Turcia înseamnă acum Metin Hara şi vacanţă, cuplul oferindu-şi o escapadă în celebra staţiune Bodrum.
Aici, Adriana şi Metin au sosit împreună şi au intrat în restaurant ţinându-se de mână. Îmbrăcaţi casual, cei doi au fost foarte apropiaţi, iar Adriana părea cu adevărat fericită. Frumoasa braziliancă a ales să poarte la această ieşire o rochie albă, scurtă, cu bretele, accesorizată cu sandale argintii, ea lăsându-şi părul desfăcut şi renunţând aproape complet la machiaj. E atât de frumoasă naturală, încât Metin nu şi-a putut lua privirea de la ea toată seară.
Foto: Northfoto