Vineri 13, ceasul rău, pisica neagră... Vedetele și superstițiile lor

.

Anul acesta, ziua de 13 pică de două ori vinerea. O dată azi, 13 aprilie, și o dată în luna iulie, așadar pericolul este pe jumătate trecut! Nu puțini dintre noi sunt superstițioși și, evident, nici celebritățile nu fac excepție. Iată, așadar, care sunt vedetele înspăimântate de… vineri 13, ceasul rău, pisica neagră!

Superstițiile vin de undeva din negura timpului și cele mai multe sunt bazate pe temeri iraționale sau pe mituri mai mult sau mai puțin fantasmagorice, așadar nu este de mirare că oamenii – unii dintre ei, cu mulți ani de școală – preferă să nu-și provoace karma. Nu mai bine te dai trei pași înapoi și-ți scuipi în sân dacă vezi o pisică neagră decât să-ți meargă prost toată ziua? Sau bați în lemn și-ți faci, discret, cruce cu limba în cerul gurii? Vineri 13, ceasul rău, pisica neagră sunt superstiții de care unii se tem, pe care alții le iau în derâdere, dar despre care toată lumea știe. Iată, așadar, care sunt superstițiile cele mai de temut și vedetele care se tem de ele ca de foc.

Triskaidekafobia sau cine se teme de cifra 13

Orice superstițios care se respectă se ferește de ziua 13. Spaima nejustificată față de acest număr, care se numește  triskaidekafobie, are rădăcini vechi, printre cele mai cunoscute personalități care se fereau de cifra 13 numărându-se Adolf Hitler, Napoleon Bonaparte, fostul preşedinte american Herbert Hoover şi compozitorul austriac Arnold Schoenberg. Dar sunt și exemple mai recente… De exemplu, rapperul Tupac Shakur a murit pe 13 septembrie 1996, într-o vineri. Prințesa Diana a murit în dreptul celui de al 13-lea stâlp al tunelului Pont de lAlma, din Paris. Apollo 13 este singura misiune pe Lună care a renunțat la aselenizare. Pe data de 13, într-o zi de vineri a anului 1972, au avut loc două accidente aviatice îngrozitoare – într-unul, petrecut undeva lângă Moscova, au murit toți cei 174 de pasageri de la bord, iar celălalt a fost „avionul groazei”, care s-a prăbușit în Anzi, ai cărui supraviețuitori au fost forțați să comită acte de canibalism pentru a rămâne în viață.

Prințesa Diana a murit în dreptul celui de al 13-lea stâlp al tunelului Pont de lAlma, din Paris

Prințesa Diana a murit în dreptul celui de al 13-lea stâlp al tunelului Pont de lAlma, din Paris

Tot într-o zi de vineri 13, în 1970, un ciclon a lovit Bangladeshul, iar atunci au murit 500.000 de oameni! Nu e de mirare, așadar, că sunt clădiri de locuințe unde etajul 13 nu este notat sau unde nu există apartamentul cu cifra 13, că sunt țări unde niciodată gazdele nu invită al 13-lea musafir la masă și pasageri care refuză locul cu numărul 13 în avion. Acestea fiind zise, cât de ciudat vi se pare că Alfred Hitchcock s-a născut într-o zi de vineri, 13?!

Alfred Hitchcock s-a născut într-o zi de vineri, 13

Alfred Hitchcock s-a născut într-o zi de vineri, 13

Iată însă că sunt și persoane cărora cifra 13 le aduce noroc, una dintre ele fiind Taylor Swift, care s-a născut nu doar pe 13, ci și într-o vineri și care atribuie fiecare moment important al carierei sale cifrei cu pricina. Până și compania ei se numește 13 Management, adresa ei de Twitter @taylorswift13, iar înainte de concertele live obișnuia să-și picteze numărul 13 pe mână de fiecare dată.

 

Ai ghinion dacă vezi pisica neagră sau dacă treci pe sub o scară

Superstiția cu pisica neagră este una extrem de populară și la noi în țară, dar în SUA este poate cea mai cunoscută. Cei mai mulți americani preferă să se întoarcă din drum decât să continue după ce s-au întâlnit cu felina aducătoare de ghinion. Printre vedetele care se tem cel mai mult de această superstiție se numără și cântăreața Missy Elliot, care nu-și mai continuă drumul dacă-i iese în cale vreo pisică neagră. Un alt lucru aducător de ghinion este să mergi pe sub o scară, iar de asta se tem cel mai mult actrițele Kristin Chenoweth și Emma Roberts.

Lui Christian Bale îi place să-și forțeze norocul. De câte ori vede o scară, trece pe sub ea!

Lui Christian Bale îi place să-și forțeze norocul. De câte ori vede o scară, trece pe sub ea!

Superstiția provine din Evul Mediu, când lângă o scară găseai de obicei și o… spânzurătoare, așadar e de înțeles de ce majoritatea oamenilor consideră că să treci pe sub o scară poartă ghinion. Sunt și unii care-și provoacă soarta, cum ar fi actorul Christian Bale, care, de câte ori vede o scară, ține morțiș să treacă pe sub ea, convins fiind că-și alungă ghinionul în felul acesta. Bănuim că el este oricum un norocos, de vreme ce Steven Spielberg l-a distribuit în filmul Empire of the Sun pe când avea… 13 ani.

 

Bate în lemn de trei ori!

Colin Firth, de exemplu, irlandez get-beget, are și el superstițiile sale, doar că nu sunt la vedere. În primele zile de filmare pentru continuarea filmului Harry Potter, Fantastic Beasts and Where to Find Them, dacă i-ar fi tras cineva pantalonii de pe el, ar fi constatat că actorul purta boxeri cu trifoi cu patru foi… talismanul irlandezilor, aducător de noroc. Dacă faceți parte dintre cei care bat de trei ori în lemn ca să alunge ghinionul, puteți face ca Benicio Del Toro, care poartă un inel personalizat în care a fost integrată o bucată de lemn, pentru a bate cu el ori de câte ori e nevoie… Și Cameron Diaz obișnuiește să bată în lemn ca să scape de ghinion, în timp ce Penelope Cruz își freacă energic capul, ca să aibă noroc.

Cameron Diaz bate în lemn ca să scape de ghinion.

Cameron Diaz bate în lemn ca să scape de ghinion.

Jennifer Aniston, actrița de câte ori urcă la bordul unui avion pășește mai întâi cu piciorul drept, în timp ce Meghan Fox ascultă întotdeauna Britney Spears când zboară, fiindcă e convinsă că nu-i e destinat să moară în timp ce o ascultă pe Britney… Cât despre Lady Gaga, aceasta nu face sex ocazional deoarece se teme că, dacă are relații cu un bărbat necunoscut, îi dispare creativitatea!

Lady Gaga se teme să facă sex cu necunoscuți ca să nu-și piardă creativitatea.

Lady Gaga se teme să facă sex cu necunoscuți ca să nu-și piardă creativitatea.

Nici lumea sportului nu e scutită de teama de ghinion, așa că probabil vi-l amintiți pe Björn Borg cu barbă. Ei bine, asta se întâmpla înainte de fiecare competiție Wimbledon, când tenismenul își lăsa barba să crească și insista să poarte același tricou fila la fiecare turneu. Probabil că a funcționat, de vreme ce în decursul a patru ani a câștigat 5 titluri. Și baschetbalistul Michael Jordan a purtat, în cea mai mare parte a carierei sale, un șort de culoare albastră pe sub costumul NBA, iar Tiger Woods poartă roșu duminicile, fiindcă mama lui i-a spus că e culoarea care lui îi dă putere.

După cum se vede, superstițiile ne guvernează viața multora dintre noi și, chiar dacă suntem conștienți că ele sunt doar niște fabulații, uneori ne conformăm mecanic. Mai bine batem în lemn, Doamne ferește să atragem ghinionul!

Foto: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton