La finalul lui 2015, Lavinia Pîrva (34) și Ștefan Bănică (51) pozau pentru prima dată împreună, în VIVA!. Cei doi erau împreună doar de doi ani, iar pe atunci nici vorbă de inel sau o posibilă sarcină. Iată că, patru ani mai târziu, cei doi vor deveni părinți – Ștefan pentru a treia oară, iar Lavinia, pentru prima oară. Anul trecut, în luna decembrie, chiar artistul a făcut anunțul:
Viitoarea mămică Lavinia Pârva și-a surprins astăzi fanii de pe contul de socializare, postând niște fotografii în ipostaze tandre alături de Ștefan Bănică.
„Doamnelor și domnilor, vă spun de fiecare dată, viața este frumoasă. Încercați să vă bucurați de ea pentru că și eu fac același lucru. Încerc. Nu știu dacă îmi reușește. Și, pentru că astăzi este ziua fetiței mele Violeta, o să cânt pentru ea, împlinește 11 ani. Iar Moș Crăciun mi-a mai adus o surpriză extraordinară și am să spun astă seară… Și față de colegii mei, nici ei nu știu. Dumnezeu mă încearcă și am să fiu tată pentru a treia oară'. (Ștefan are un fiu Ștefan, în vârstă de 17 ani, din relația cu Camelia Constantinescu, și o fiică, Violeta, rezultată în urma căsătoriei cu Andreea Marin.)
Lavinia Pîrva este în ultimul trimestru de sarcină
Extrem de discreți în privința vieții lor personale, viitorii părinți nu au dat prea multe amănunte despre bebeluș, însă, într-un interviu pentru Unica, Lavinia a deconspirat, oarecum, momentul în care copilul ei și al lui Ștefan va veni pe lume: „Bebe e bine sănătos, frumos și haios! La nume încă nu ne-am hotărât, dar probabil și acest lucru va veni la fel de natural și la momentul potrivit, așa că sunt liniștită. Ar trebui să vină pe lume atunci când primăvara își dă întâlnire cu vara! Abia aștept…
Aflată în ultimul trimestru de sarcină, Lavina Pîrva strălucește și pare mai fericită ca niciodată, iar asta se vede în fotografiile pe care le-a făcut alături de Ștefan și pe care le-a postat pe contul ei de socializare. Cei doi s-au pozat mâncând înghețată și sărutându-se – fiind pentru prima oară când împărtășesc cu fanii ipostaze atât de tandre.
Foto: Instagram