Viața după Exatlon! Cum și-a rezolvat Ana Georgescu, antrenoarea de Zumba, problemele de sănătate!

.

A fost unul dintre cei mai buni concurenți din sezonul al doilea Exatlon, dar s-a văzut obligată să părăsească acest concurs. Ana Georgescu, membru în echipa Faimoșilor, vine azi la Interviurile VIVA!, emisiune difuzată pe pagina de Facebook Revista VIVA!, începând cu ora 13.00, pentru a povesti detalii de culise din cadrul emisiunii.

Cu mare regret în suflet, Ana Georgescu s-a întors în țară săptămâna trecută, obligată să iasă din Exatlon, în urma unor probleme de sănătate. „Îmi este foarte greu să vorbesc şi o să încerc să zâmbesc pe tot parcursul explicaţiei. Este un concurs foarte dur, cu multe accidentări. Am încercat să joc aşa, pentru echipa. În momentul în care am simţit că se agravează, am cerut să fiu dusă la RMN, din păcate, mi s a arătat că nu mai pot concura. Sufletul rămâne alături de echipa, însă trebuie să mă gândesc la sănătatea mea. Îmi este foarte greu să-i las în urmă. Însă sănătatea este foarte importantă', a declarat Ana Georgescu, înainte de a părăsi competiția.


Antrenoare de Zumba, Ana Georgescu are o carieră de invidiat. A început gimnastica ritmică la vârsta de 3 ani, la inițiativa părinților, ulterior reușindă să câștige nu mai puțin de 70 de medalii, dintre care 40 de aur. La vârsta de 17 ani s-a făcut antrenor de fitness, iar acum predă Zumba, multe vedete alegând să lucreze cu ea. Azi, Ana Georgescu vine la Interviurile VIVA!, începând cu ora 13.00, pentru a ne împărtăși secrete din culisele show-ului Exatlon.