Atunci când dieta nu mai dă rezultate, iar lupta cu greutatea devine imposibilă, intervenția chirurgicală e soluția ideală. Vedetele care și-au făcut operație de micșorare a stomacului au bătut recordurile în materie de slăbit. Și, câteva zeci de kilograme pierdute înseamnă… o nouă viață.
Se uită în oglindă și nu se mai recunosc! Operația de micșorare a stomacului a reprezentat un nou start în viață pentru vedetele de la noi care au avut curaj să facă acest pas! Transformarea e radicală și vizibilă pe toate planurile și n-am auzit pe nimeni să regrete pasul făcut! Ce, înseamnă, practic, o astfel de intervenție? Faptul că… mănânci tot ceea ce-ți poftește inima, dar în cantități foarte mici. Așadar, va prezentăm, în rândurile de mai jos, vedetele care dețin recordul în materie de kilograme pierdute după intervenția de micșorare a stomacului.
Raluca Bădulescu a dat jos 60 de kilograme
Eu am uitat că am fost grasă – spune Raluca Bădulescu, gândindu-se la toată viața ei, de dinainte de intervenția chirurgicală. Și, mai mult, vedeta recunoaște că a pierdut lupta cu greutatea fix din cauza faptului că obișnuia să mănânce… fără măsură. La un an și jumătate după ce și-a micșorat stomacul, Raluca a ajuns să cântărească 55 de kilograme, cu 60 mai puțin decât avea. Ce mănâncă juratul de la „Bravo, ai stil', acum? Nu vă gândiți că ține vreun regim drastic. Păcatele ei alimentare sunt fast-food-ul, dulciurile și pâinea și nu se abține deloc, doar că… se mulțumește doar să guste din aceste preparate recunoscute ca fiind bombe calorice.
Ozana Barabancea a topit 50 de kilograme
S-a lăsat cu greu convinsă să facă operația de micșorare a stomacului, dar acum este mai mult decât fericită! Ozana Barabancea a declarant, în ianuarie, că a slăbit 40 de kilograme, dar e mai subțire cu fiecare zi care trece, cu siguranță că deja a dat jos 50. Acum mănânc trei mese pe zi. Mănânc și dulce, dar important este să renunți la ciuguleli. Disciplina este extraordinar de utilă. Mănânc maximum 100 grame la masă, incluzând felul 1, felul 2 și desert. Nu mai pot să văd mâncare în fața ochilor. Acest lucru este cauzat de operație. Secretul constă în a nu ciuguli. Nu mai mănânc de dragul de a mânca. Mănânc pentru că vreau să mă hrănesc. Nu mai sunt sclava papilelor gustative', a declarant vedeta.
Feli a slăbit 40 de kilograme
Avea 101 kg atunci când a hotărât să facă intervenția de micșorare a stomacului și a dat jos 30 de kilograme rapid, în doar șase luni. Grație disciplinei, Feli a ajuns acum să etaleze o siluetă de fotomodel și cel mai probabil că nu cântărește mai mult de 60 de kilograme. „Am învăţat că nu trebuie să combini carne cu cartofi, brânzeturi cu alte alimente, că trebuie să bei foarte multă apă, ca să te hidratezi şi să faci foarte multă mişcare', spune Feli, care nu se ferește să recunoască faptul că mai mănâncă și câte o prăjitură.
Teo a slăbit 63 de kilograme
E de nerecunoscut! Teo a fost una dintre primele vedete de la noi care au avut curajul să facă această operație, rezultatele fiind spectaculoase: 63 de kilograme în minus, în câțiva ani, ce-i drept. De atunci, dieta vedetei s-a schimbat radical, disciplina fiind cuvântul de ordine și în cazul ei. De când și-a făcut operația de micșorare a stomacului, vedeta are un regim echilibrat, bazat pe legume, fructe, carne slabă, fără niciun fel de grăsimi, băuturile acidulate sau produsele de tip fas-food fiind total interzise.
Cătălin Scărlătescu a scăpat de 47 de kilograme
Nu a recunoscut niciodată că și-a făcut operație de micșorare a stomacului, chiar dacă au existat multe zvonuri pe tema asta. Faptul că Chef Scărlătescu a topit aproape 50 de kilograme în doar câteva luni, automat te duce cu gândul la această intervenție. Se pare că Scărlătescu ar fi renunțat la pâine, carne și alcool, regimul lui alimentar fiind acum bazat, în mare parte, pe consumul de legume. Chef-ul a recunoscut faptul că ar fi riscat și probleme de sănătate, dacă nu ar fi reușit să slăbească.