Spune că muzica face parte din viaţa ei, este precum aerul pe care îl respiră. Notele, ritmul, aplauzele publicului, toate compun viaţa acestei adolescente care trăieşte prin muzică şi pentru scenă. Pasiunea și talentul Paulei Alexandra Ilie i-au adus o nouă bursă în cadrul Jurnalului de fapte bune.
Paula are 15 ani, locuiește în Piatra Neamţ, și are un obiectiv de la care refuză să se abată: vrea să cânte pe cele mai cunoscute scene ale lumii, să obţină premii şi recunoaştere naţională şi internaţională, să demonstreze că în România talentul este recunoscut şi promovat. Iar orele petrecute alături de profesoara de canto, Daniela Blanariu, şi pregătirea intensă au un scop sigur – îmbogăţirea colecţiei de trofee, medalii şi diplome.
A debutat târziu
A început să studieze muzica în urmă cu 5 ani și a progresat rapid – dovadă că numai din 2013 încoace a obținut peste 20 de premii la diferite concursuri de profil organizate la Bucureşti, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Neamţ. La început, pasiunea i-a fost insuflată de o prietenă care începuse să urmeze cursuri de canto la un club din Piatra Neamţ. Am vrut să vad şi eu cum este şi mi-a plăcut. După ceva timp, am început să particip la concursurile organizate în interiorul clubului Artis, iar după aceea am vrut tot mai mult. Din fericire, părinţii au îmbrăţişat pasiunea mea şi au început să mă înscrie la concursurile de mare anvergură', își amintește Paula.
Așa se face că practic, de-a lungul ultimilor ani, activitatea artistică a ajuns la fel de importantă pentru ea ca şi admiterea la unul dintre cele mai importante colegii din judeţul Neamţ, Gheorghe Asachi'. 'Aveam posibilitatea să intru la Liceul de Artă Victor Brauner', care are ca profil şi studierea muzicii, însă am considerat că mă pot perfecţiona în particular, iar ca meserie de bază mi-am propus să ajung profesor. Asta îmi doresc, pe viitor, să devin profesoară de muzică, să învăţ copiii cu această lume, să le îndrum primii paşi….'
„Merită toate eforturile noastre”
Geovana, mama Paulei, este lucrător comercial, iar tatăl, Marinel, este strungar. Veniturile familiei sunt modeste, dar părinții luptă pentru fiica lor, îi apreciază talentul şi nu au ezitat să pornească alături de ea pe drumul greu al gloriei, chiar dacă adesea a fost pavat cu multe greutăţi şi neajunsuri financiare.
Facem cu greu faţă cerinţelor – benzină, costume, cazare, mâncare. Ea și-ar dori să participe la toate concursurile, dar adesea renunţăm la invitaţile venite din partea unor organizatori, pentru că nu avem cum să ajungem acolo. Este greu, deoarece vede ce au alţi copii participanţi, costume, melodii, coregrafie, şi se consumă. Vrea să ajungă cât mai sus şi nu găseşte niciun sprijin. Înţelege situaţia financiară, însă de câteva ori am simţit că este dezamăgită', spune cu regret Geovana Ilie.
Citește continuarea aici!