Vasile Muraru l-a înlocuit pe Alexandru Arșinel, la finalul lui 2018, la conducerea Teatrului de Revistă Constantin Tănase', din Bucureşti. Deși a simțit că este timpul să iasă din birou, maestrul Arșinel nu s-a îndepărtat de scenă, însă, în ciuda problemelor de sănătate. Vasile Muraru a dat noi detalii despre prietenul și colegul său de scenă, mai ales că Alexandru Arșinel a luptat și cu COVID-19 acum câteva luni.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Alexandru Arşinel a renunţat la conducerea Teatrului de Revistă Constantin Tănase’ după moartea Stelei Popescu, dar şi pentru a avea mai mult timp să se ocupe de soţia lui, Marinela, imobilizată la pat, după ce a căzut pe scări şi s-a lovit la cap. În paralel, actorul a trebuit să se ocupe și de propriile sale probleme de sănătate, dar a rămas pe scenă atât cât a putut.
Refăcut după COVID, Alexandru Arșinel s-a întors la teatru și a jucat pentru spectatorii care și l-au dorit atât de mult pe scenă. Mai are nevoie, însă, de timp pentru a-și intra complet în formă.
Vasile Muraru spune că Alexandru Arșinel va reveni cât de curând pe scenă, cu un spectacol pe care l-a regizat, după ce, acum zece zile, a jucat ultima oară în fața publicului.
‘O să vină și Alexandru Arșinel la Gale (Galele Savoy, pe 30 octombrie 2021, n red.), el încă joacă. Sâmbăta trecută (pe 9 octombrie 2021, n. red) a jucat. A tot fost internat, dar a venit, a cântat. Acum așteptăm să se facă mai bine ca să revină. Are de toate (probleme de sănătate, n. red), o viață întreagă, atâtea operații, atâtea probleme… se adună.
Dar, mulțumim Lui Dumnezeu, așteptăm să se facă mai bine și să reluăm și piesa, Niște Senzații, unde are un rol frumos, i-a făcut și regia. E efortul mai mare acolo, de aceea am și lăsat-o (spectacolul este în pauză, n. red.), mai vedem ce facem…’, a spus, pentru FANATIK, Vasile Muraru.
De altfel, la Galele Savoy, acolo unde este așteptat să fie văzut și Alexandru Arșinel, a explicat Vasile Muraru, vor avea loc câteva surprize.
‘Serbăm pe fostele vedete ale teatrului și care mai sunt în viață, dar și comemorăm pe cei care nu mai sunt, precum Nicu Constantin. O să dăm niște diplome, așa e frumos, mai ales că au muncit o viață și merită’, a mai spus Vasile Muraru.
Citește și: Cum și-a schimbat viața Cătălin Crișan în pandemie:’Am șters din telefon numerele așa-zișilor prieteni’
Citește și: Codruț de la Puterea dragostei, despre despărțirea de Alexandra: „Ea păstra legătura cu un băiat
Citește și: Emi și Cuza, transportați cu o mașină frigorifică la Asia Express:’Mirosea a hoit!’
Alexandru Arșinel, după ce s-a vindecat de COVID: Puteam să fac… bâca’
La două luni după ce s-a vaccinat, Alexandru Arșinel (82 ani) și soția acestuia, Marilena, s-au infectat cu coronavirus. Au ajuns la spital și, după mai multe zile petrecute sub supraveghere medicală, au învins virusul.
Fostul director al Teatrului de Revistă Constantin Tănase’ a avut în trecut și alte probleme de sănătate. În 2013, a fost supus unui transplant de rinichi, la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj, o altă încercare peste care a reușit să treacă. Iar în 2016, actorul a fost operat a cincea oară la coloană.
Toată viața mea am avut întâlniri rele și transplantul de rinichi, și la coloană, dar n-am cedat niciodată. Le-am trecut cu ușurință’ , a povestit Alexandru Arșinel.
Dacă nu aveam vaccinul, puteam să fac bâca’, a spus Arșinel în emisiunea lui Măruță, luna trecută.