Unde vor locui Melania și Donald Trump, după ce se mută de la Casa Albă: „Ea vrea doar să plece acasă!”

.

Dacă va deveni oficială victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale și acesta va fi învestit drept al 46-lea președinte al Statelor Unite, Melania și Donald Trump vor trebui să se mute din Casa Albă. Presa de peste Ocean scrie că actualul cuplu prezidențial ar fi început deja demersurile pentru o eventuală schimbare a locuinței.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Potrivit CNN, surse apropiate de Prima Doamnă au declarat că Melania Trump își pregătește mutarea înapoi în reședința familiei Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida. „Ea vrea doar să plece acasă.’, a declarat un apropiat al familiei pentru publicația menționată.


Mai multe publicații de peste Ocean au scris în ultimele zile că acesta pare să își renoveze casa din Florida, organizând apoi o ieșire dramatică din Casa Albă.

Melania, pe de altă parte, s-a concentrat asupra plecării sale și a trimis câteva bunuri către reședința din Palm Beach, scrie CNN, citat de verdict.ro. O sursă a mai declarat că fiul cuplului, Barron, în vârstă de 14 ani, își va încheia anul școlar în Florida.


Fiul soților Trump este elev în clasa a IX-a și studiază la St. Andrews Episcopal School. Se pare că Melania a vizitat Pine Crest School, situată în Ford Lauderdale, cu scopul de a căuta cea mai bună școală pentru băiatul ei.

„Au căutat peste tot în Palm Beach și în Broward și se vor decide în curând’, a declarat o sursă pentru Page Six, adăugând că taxa de școlarizare a acelei școli private ar fi de 35.000 de dolari pe an și înscrierea necesită declarații fiscale personale


De asemenea, se zvonește că Prima Doamnă se gândește la construirea imaginii sale după pierderea titlului. Mai multe surse au dezvăluit că aceasta și-ar dori să scrie o carte despre istoria ospitalității de la Casa Albă și să își mențină campania de conștientizare „Be Best' ce se referă la problemele copiilor.


Reședința de lux a familiei Trump

Din noiembrie anul trecut, Mar-a-Lago a fost considerată rezidența permanentă a lui Trump. Fostul președinte a cumpărat imobilul în 1985, zona rezidențială având în total 5.810 metri pătrați. Proprietatea include 126 de camere de lux, un centru spa și un teren de golf și doar membrii clubului de golf pot intra în hotel.

Citește și:

Pippa Middleton, însărcinată a doua oară! Sora lui Kate Middleton mai are un băiețel de 2 ani

Cum s-a adaptat Omid Ghannadi, de la Visuri la Cheie, în România: „Nu aș putea să părăsesc țara ca să trăiesc din nou în Iran'/ EXCLUSIV


Cum a început relația dintre Anca Serea și Adi Sînă: „Până la urmă, i-am picat în plasă, dar după mult timp'

Divorțează Melania și Donald Trump?

Zvonurile despre divorțul dintre Melania și Donald Trump s-au acutizat, atât cei din proximitatea loc cât și psihologii dând asigurări că nu este decât o chestiune de timp până ce soțul ei va deveni istorie

Se pare că, odată cu drumul lui Donald Trump la Casa Albă, va lua
sfârșit și căsnicia dintre el și Melania, cea de a treia sa soție… Cel
puțin asta susțin psihologii și experții în limbaj mimicogestual care au
studiat relația celor doi soți de-a lungul timpului.


Președintele ales Joe Biden urmează să se mute la Casa Albă, alături de soția sa, Jill, în luna ianuarie, după validarea alegerilor, iar administrația Trump va lua sfârșit. În zilele următoare înfrângerii lui Trump au reieșit, evident, la suprafață zvonurile conform cărora Melania Trump numără secundele până la divorțul de soțul ei.

„Dacă Melania ar fi încercat umilința supremă, părăsindu-l în timp ce el era încă în funcție, Trump ar fi găsit o modalitate de a o pedepsi’, a spus scriitoarea Omarosa Manigault Newman, care a fost asistenta politică a lui Trump.


La vremea respectivă însă, Melania Trump a negat afirmațiile făcute de asistenta soțului său.