Trecerea la ora de iarnă 2019. Efectele neplăcute pe care schimbarea orei le are asupra sănătății / PONTURI pentru o stare de bine

.

În fiecare ultima duminică din luna octombrie, România trece la ora de iarnă, urmând ca ora 4.00 urmând să devină ora 3.00. Astfel, ziua de duminică, 27 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an şi va avea 25 de ore. Schimbarea orei are efecte neplăcute asupra organismului, precum oboseală, lipsă de energie, somnolenţă.

 


Bucuraţi-vă de o oră în plus de somn cât puteţi’, a fost concluzia specialiştilor de la Glasgow University, Marea Britanie, care avertizează că efectul schimbării de oră dispare în câteva zile, potrivit dailymail.co.uk.

Trecerea la ora de iarnă le poate oferi un scurt răgaz pentru odihnă acelora care au probleme cu somnul, dar şi celor care dorm bine de obicei, efectele în cazul primilor fiind temporare’, spune Colin Espie, fondator al Centrului pentru Somn de la Universitatea Glasgow, citat de Mediafax. Totuşi, explică profesorul Espie, calitatea somnului scade semnificativ odată ce corpul se obişnuieşte cu noul program, iar procesul se accentuează pe măsură ce se instalează iarna.


Atenţie sporită în această perioadă!

Medicii susţin că, pentru organism, orice schimbare este un factor de stres, iar trecerea în sine la ora de iarnă este un efort cu care organismul se poate adapta relativ uşor, însă acest lucru depinde şi de particularităţile fizice şi psihice ale fiecărui organism în parte. În cele mai multe cazuri sunt necesare câteva zile pentru adaptare. Trecerea la ora de iarnă poate cauza stări nu tocmai plăcute, mai mult sau mai puţin accentuate, în funcţie de starea deja existentă a oamenilor. Astfel, dacă te afli într-o dispoziţie nu foarte plăcută, iar anotimpul rece ţi-a sădit un sâmbure de depresie, trecerea la ora de iarnă ar putea să accentueze acest fapt. Oboseala, somnolenţa, lipsa de energie, depresia, irascibilitatea, stresul inexplicabil, anxietatea sunt doar câteva dintre simptomele pe care le putem experimenta de duminică încolo.


Ponturi pentru a depăşi cu brio această perioadă

– Vitamina C este de mare ajutor în sezonul rece, fiind un aliat redutabil în lupta cu oboseala, stresul, depresia şi insomnia. În plus, ne ajută să ne întărim sistemul imunitar şi să fim pregătiţi în faţa viruşilor. Necesarul zilnic de vitamina C poate fi asigurat cu două fructe de kiwi la micul dejun, mai bogate în vitamine decât un suc de portocale. Dacă nu reuşeşti să îţi faci necesarul de vitamina C cu fructe şi legume, poţi încerca să foloseşti suplimente alimentare pe bază de acerola naturală.


– Magneziul, singur sau în combinaţie cu vitamina B6 ne ajută în cazul oboselii cronice. Se găseşte în ciocolata neagră, în apă minerală îmbogăţită cu magneziu sau în suplimentele alimentare.

– Scoate din alimentaţie grăsimile, prăjelile şi produsele procesate industrial, încărcate de grăsimi săturate şi aditivi, care îţi vor pune ficatul la muncă şi determină, deci, accentuarea oboselii. Alege grăsimile bune (peşte gras, oleaginoase), fructele şi legumele!

– Dimineaţa mănâncă mai multe proteine, pentru energie şi dinamism, iar seara glucide, ca să adormi mai uşor. Altfel spus, consumă alimente bogate în calorii dimineaţa şi ia o cină uşoară. Şi dacă cedezi, ţine la îndemână o gustare specială antioboseală: o cutiuţă cu fructe uscate şi oleaginoase, fără zahăr şi fără sare. Şi un iaurt poate reprezenta o soluţie de urgenţă. Şi, cel mai important, mănâncă la ore fixe, ca să nu îţi dereglezi bioritmul. Vei vedea că dacă te hrăneşti la ore fixe, senzaţia de foame între mese va apărea din ce în ce mai rar.


– Consumă cel puţin 1,5 litri de apă şi completează cu mai multe ceaiuri, infuzii, cafea, supe de legume sau de pui. Renunţă la cafea şi ceai negru după ora 16.00, iar seara, pentru un somn liniştit poţi bea o cană cu ceai de tei îndulcit cu miere sau una cu lapte călduţ!