Celebrul actor ar fi luat această decizie din cauza faptului că precupările sale îl țin departe de Suri, fetița pe care o are cu Katie Holmes.
Se pare că, în ultimii doi ani, Tom nu a fost foarte prezent în viața fiicei sale, care se află în custodia mamei. Potrivit tabloidelor de peste ocean, ultima întâlnire dintre cei doi ar fi avut loc cu trei luni în urmă și ar fi durat foarte puțin.
Pe lângă proiectele cinematografice în care este implicat, Tom dedică foarte mult timp Scientologiei, lucru care îl nemulțumește, întrucât nu mai poate petrece timp cu familia.
Mai mult decât atât, în momentul despărțirii de starul american, Katie a părăsit Biserica Scientologică, motiv pentru care reprezentanții acesteia nu vor să mai audă de ea de nicio culoare. De asemenea, nici măcar fostul soț nu ar mai trebui să intre în contact cu aceasta, potrivit regulilor impuse de adepții Scientologiei. Lucrul acesta este imposibil, însă, Tom fiind nevoit să o vadă pe Kate atunci când își vizitează fetița.
Starul din Misiune Imposibilă’ ar fi apelat deja la un agent imobiliar pentru a cumpăra un apartament în New York, pentru a putea fi mai aproape de Suri.
Sursă foto: hepta.ro.