M-am gândit mult cum să descriu cuplul Ștefania-Speak și am ajuns la concluzia că nu are rost să mă cramponez de cuvinte pompoase. Ștefania și Speak sunt naturali și își trăiesc povestea de dragoste într-un fel și într-un ritm atât de firesc, încât tocmai asta îi face speciali, într-o lume cu mult prea multă poleială fragilă. Sunt suflete-pereche? Ei spun că da, că și-au dat seama de asta din primul an de relație și, de atunci, muncesc zilnic pentru un scop comun: să-și crească iubirea și să nu lase nimic să intervină în fericirea lor.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
În aprilie împliniți patru ani de când formați un cuplu. Cum au
fost acești patru ani pentru voi?
SPEAK: Dacă stau bine și mă gândesc, nu s-au schimbat foarte multe lucruri de atunci și până acum. Da, clar că suntem mai uniți, știm exact ce ne dorim de la viitorul nostru, atât individual, cât și împreună. Ștefania s-a maturizat, suntem mult mai responsabili și cred că cel mai important lucru este faptul că tot ce ne-am dorit și tot ce am visat ni s-a întâmplat, bineînțeles cu foarte, foarte, foarte multă muncă.
ȘTEFANIA: Mă bucur să spun că nu s-au schimbat multe lucruri, așa cum spune și Ștefan suntem mai uniți și mai responsabili. Mai bine zis, Ștefan m-a responsabilizat mai tare.
Cum s-au cunoscut Speak și Ștefania
Aș vrea să rememorăm împreună începutul relației voastre. Sper să nu greșesc, dar parcă v-ați cunoscut înainte de filmările videoclipului „Libelula', nu?
SPEAK: Ne-am cunoscut printr-un prieten comun, am început să vorbim și ne-am dat seama că timpul trece foarte repede interacționând. Ne făcea plăcere să stăm de vorbă unul cu altul. Am fost zgârciți cu detaliile pentru că nu poți ieși public să îți asumi ceva, dacă nu ești sigur de ce ți se întâmplă și că este ceea ce trebuie. Eu sunt mai organizat cu lucrurile astea, și tocmai de aici a venit această zgârcenie’. Când a fost să fie ceva serios și sigur, atunci am început să facem publice acele detalii pe care toată lumea le aștepta de la noi.
ȘTEFANIA: Ne-am cunoscut înainte de filmările clipului „Libelula', am început prin a fi dansatoare, apoi relația noastră s-a sudat stând foarte mult împreună. Am realizat că, fiind atât de diferiți ne făcea atât de compatibili.
Speak: „Nu cred că există dragoste la prima vedere'
Când și cum a început cu adevărat povestea voastră de iubire? A fost dragoste la prima vedere sau ați fost mai întâi prieteni, ca apoi să vă îndrăgostiți?
SPEAK: Sincer, eu nu cred că există dragoste la prima vedere. O dată cu vârsta și cu maturizarea, această expresie, pentru mine, și-a pierdut din valoare. Eu, ca să mă îndrăgostesc, trebuie să cunosc persoana mai bine și să-mi dau seama ce fel de om este, în primul rând. În cazul nostru, ne-am transformat din prieteni în îndrăgostiți și cred că ăsta este de fapt atuul nostru – că suntem foarte buni prieteni care își împart viețile cu totul.
ȘTEFANIA: A fost chimie la prima vedere’, nu dragoste, relația noastră a început foarte diferit față de cum eram amândoi obișnuiți. Ne-am văzut mai întâi defectele, ca prieteni, apoi atuurile, devenind un cuplu. Așa cum am zis de nenumărate ori principalul nostru atu este că, în primul rând, suntem cei mai buni prieteni.
Speak a făcut primul pas în relația cu Ștefania
Momentul sincerității… Cine a făcut primul pas?
SPEAK: Nici nu mai știu…cred că eu! Sau cel puțin așa ar fi trebuit… Nu îmi mai amintesc momentul ăla…
ȘTEFANIA: Primul pas l-a făcut Ștefan, el m-a abordat, însă sărutul cred că a venit din partea amândurora.
Cine a spus primul „Te iubesc'
Dar… prima noapte de dragoste? A fost romantic, atent pregătit, sau… spontan?
SPEAK: A fost bine. Nu a fost nimic pregătit de dinainte. Eu cred că lucrurile astea nu sunt ceva de planificat, mai ales când vine vorba despre partea emoțională. Cum poți programa ceva emoțional?
ȘTEFANIA: A fost ceva foarte spontan, m-a luat prin surprindere, hahaha! Nu a fost nimic programat din ce ni s-a întâmplat.
Cine a spus primul „Te iubesc'?
SPEAK: Aici sunt 100% sigur că eu am spus! (râde)
STEFANIA: Ștefan este cel care a spus pentru prima dată „Te iubesc'. (râde)
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE FEBRUARIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE DEJA LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.
Sursa foto: Facebook, Instagram, arhiva personala