„Până la cer” se numește cea mai recentă piesă a lui Ștefan Bănică, în al cărei videoclip joacă Radu-Ștefan, fiul în vârstă de 17 ani al artistului. Superbă piesa și extrem de emoționantă povestea…
La 51 de ani, Ștefan Bănică este pe cale să devină tată pentru a treia oară, dar a mai bifat o premieră – a lansat videoclipul piesei „Până la cer”, în care actorul principal este Radu-Ștefan, fiul în vârstă de 17 ani al artistului, aceasta fiind prima oară când tatăl și fiul apar împreună într-o producție muzicală. După cum a declarat artistul, Radu joacă rolul lui Ștefan în adolescență, iar povestea de dragoste din videoclip este chiar una trăită de tatăl lui la vremea primei iubiri.
„Povestea cântecului Până la cer' e inspirată dintr-o întâmplare reală, pe care am trăit-o în adolescență, iar actorul care mă joacă pe mine în videoclip, la vârsta de atunci, nu este altul decât fiul meu, Radu-Ștefan, de care sunt mândru, pentru că s-a descurcat excelent. E emoționant pentru noi și mă bucur că am filmat acest clip împreună. Radu-Ștefan apare în videoclip alături de o colegă de-a lui, de la clasa de actorie, Ioana Panainte, o fată foarte talentată. Sper să vă placă piesa și videoclipul', a declarat Ștefan Bănică.
Ștefan Bănică va deveni tată pentru a treia oară
Ștefan Bănică are deja doi copii – pe Radu-Stefan (17), provenit din relația cu Camelia Constantinescu, și pe Violeta, născută în urma mariajului cu Andreea Marin (11). Curând, el și Lavinia Pârva urmează să devină părinți, iar artistul a făcut emoționantul anunț chiar înainte de Crăciun, la unul dintre concertele sale de la Sala Palatului, în fața a 4.000 de oameni:
„Doamnelor și domnilor, vă spun de fiecare dată, viața este frumoasă. Încercați să vă bucurați de ea pentru că și eu fac același lucru. Încerc. Nu știu dacă îmi reușește. Și, pentru că astăzi este ziua fetiței mele Violeta, o să cânt pentru ea, împlinește 11 ani. Iar Mos Crăciun mi-a mai adus o surpriză extraordinară și am să spun astă seară… Și față de colegii mei, nici ei nu știu. Dumnezeu mă încearcă și am să fiu tată pentru a treia oară”, a declarat artistul.