Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor care se află la a 5-a ediţie şi va avea loc pe 21 iunie la Poiana Braşov este susţinut şi de sportivi români care au obţinut rezultate extraordinare la competiţiile internaţionale, printre care Violeta Beclea-Szekely, participantă şi sustinătoare încă de la prima ediţie, Monica Iagăr, Otilia Bădescu şi Monica Roşu.
Am avut privilegiul să fiu alături de organizatorii Maratonului DHL încă de la prima sa ediţie, şi nu pot decât să mă bucur nespus că putem continua împreună acest proiect caritabil care, prin intermediul organizaţiei „Salvaţi Copiii”, vine în sprijinul copiilor ce provin din familii dezorganizate' a declarat Violeta Beclea-Szekely.
22 de ani am făcut atletism şi joc de gleznă, abc-ul atletismului, dar nu ştiu să le fac bine nici acum. Fac sport în fiecare zi şi consider că e un mod ideal de a fi în bună formă. Îmi place să cred că în fiecare dintre noi există un alergător care se bucură de binefacerile mişcării. Vă invit să fiţi alături de mine la Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor!” a declarat Monica Iagăr.
Maratonul seamănă cu o luptă a vieţii, de la linia de start în care începem timid, dar hotărâţi înţelegând fizic şi mental distanţa pe care o avem de parcurs, până la linia de final. Pe parcurs se schimbă multe stări, însă toţi ne dorim să terminăm cursa, nu să o câştigăm. Din acel moment avem un singur scop, să fim împreună, să realizăm un record personal… iar cel mai important aspect este….să PARTICIPĂM!' a spus Otilia Bădescu.
„Pentru mine sportul înseamnă sacrificiu, dar nu gratuit, ci pentru a ajunge unde ţi-ai propus, pe prima treaptă a podiumului. Dincolo de performanţă, sportul de orice fel ar trebui să facă parte din viaţa noastră. Orice alergător ar trebui să participe la un maraton pentru a-şi testa limitele. Iar maratonul DHL Ştafeta Carpţilor are un traseu minunat, aşa că într-o asemenea competiţie „pe drumuri de munte” ieşi oricum învingător' a declarat Monica Roşu.
Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor este dedicat alergătorilor profesioniști, companiilor din România și publicului larg. Scopul maratonului este strângerea de fonduri ce vor fi donate organizatiei Salvati Copii pentru sustinerea proiectului Educație și Informare împotriva consumului de droguri in randul tinerilor'. Până pe 23 mai, taxa de înscriere la Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor este de 90 de lei pentru persoane fizice şi 115 lei pentru companii. După această dată taxa se va majora cu 25 de lei pentru ambele categorii.
Antrenamentul contează, dar important e să participi! Vino la start! Intră pe www.maratondhl.ro pentru mai multe detalii.