Sofia Vergara, cunoscută pentru rolul din serialul „Modern Family', a vorbit pentru prima oară despre faptul că la 28 de ani a fost diagnosticată cu cancer de tiroidă. Sofia Vergara a povestit prin ce a trecut atunci și cum a reușit să treacă peste un moment atât de greu.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Actrița a făcut această dezvăluire în cadrul unui teledon: „Stand Up To Cancer', la care au participat participat și Reese Witherspoon, Jennifer Garner, Bradley Cooper, Chris Evans și multe alte vedete.
„La 28 de ani, în timpul unei vizite de rutină, medicul meu a observat un nodul în gâtul meu', a spus Sofia, una dintre gazdele evenimentului caritabil.
„Am făcut mai multe teste și, în cele din urmă, mi-au spus că am cancer la tiroidă. Când ești tânăr și auzi cuvântul cancer, mintea ta merge în atâtea locuri, dar am încercat să nu intru în panică și am decis să mă educ în acest sens', a declarat Sofia Vergara.
Sofia Vergara a spus că și autoeducarea a contat foarte mult! A citit tot ce se putea despre problema sa de sănătate și, cu ajutorul medicilor care au descoperit din timp cancerul, a reușit să treacă peste.
„Am citit toate cărțile pe care le-am găsit despre acest subiect. Am fost norocoasă că medicii l-au depistat devreme, că am avut susținerea lor, dar mai ales a familiei', a mai spus actrița supranumită Marylin Monroe a Americii Latine.
Sofia Vergara, care acum are 49 de ani, spune că susținerea familiei este extrem de importantă într-un moment atât de greu.
„Am învățat multe în acea perioadă, nu doar despre cancerul de tiroidă, ci mai ales că în vemuri de criză ne este mai bine dacă avem alături oameni care să ne susțina”, a spus Sofia Vergara.
Citește și: Cine este și cum arată acum soția lui Șerban Huidu.Fotografie rară de familie
Citește și: Fiul lui Doru Stănculescu, prima reacție după ce artistul a murit:„Am ajuns de urgență, am spart ușa și…’
Citește și: Adrian Enache, despre ultima întâlnire cu Ion Dichiseanu:„Scurtă, dar…’
Cum a scăpat Sofia Vergara de cancer
Actrița columbiană din Modern Family a fost supusă imediat unei intervenții chirurgicale și unui tratament destul de dur, în vederea combaterii bolii agresive.
Vedeta a dezvăluit că tiroida era anormal de mare numai la simpla atingere a gâtului: „Au scos tiroida și de atunci trebuie să iau constant medicamente. Când am scăpat de cancer m-am gândit că va trebui să trăiesc cu această problemă toată viața, că trebuie sa iau medicamente toată viață și că nu am tiroidă. Atunci am realizat ce se întamplă cu corpul meu. Iau de bun tot ce îmi spune doctorul meu și încerc să fac tot ce îmi spune', a spus Vergara.
Din fericire, a reușit să învingă cancerul, fiind un adevărat exemplu de viață pentru toți cei care trebuie să se lupte pentru viața lor.
Stand Up to Cancer a strâns peste 600 de milioane de dolari
La rândul ei, Jennifer Garner a sfătuit oamenii să meargă la controale și să nu ignore simptomele pe care le transmite corpul.
„Suntem cu toții aici în seara aceasta pentru un motiv – să ținem piept cancerului', a spus Jennifer.
Actrița din Yes Day a continuat: „Unii dintre noi ne aflăm aici pentru că „ne lipsește o persoană dragă. Unii dintre noi speră la progrese, tratamente și cercetare. Unii dintre noi susținem știința. Sunt aici pentru a vă reaminti să mergeți la un control. În fiecare an îmi fac testul pap, îmi verific alunițele, îmi fac mamografia. La anumite perioade de timp mă prezint la spital pentru o colonoscopie.'
„Din păcate, cancerul ne atinge pe mulți dintre noi. Cu toții avem o poveste de spus. În fiecare zi, în SUA, pierdem 1.670 de oameni din cauza cancerului”, a spus și Reese Witherspoon.
„Dar putem susține Stand Up To Cancer și 100% din donațiile primite în această seara vor merge direct către cercetări inovatoare pentru a descoperi tratamente contra cancerului', a mai declarat starul din „Legally Blonde'.
De când a fost creat, programul Stand Up to Cancer a strâns peste 600 de milioane de dolari și a contribuit, potrivit unui raport de pe site-ul său, la aprobarea de noi tratamente și la cercetarea și dezvoltarea de noi terapii.