La doi ani de la moartea lui Mihai Constantinescu, văduva artistului a făcut mărturisiri emoționante. Cu ochii în lacrimi, Simona Constantinescu spune că îi este extrem de dor de Mihai, dar trebuie să învețe să reziste fără el.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Simona Constantinescu a organizat un parastas pentru Mihai Constantinescu și spune că a fost un moment de liniște, cu familia și prietenii apropiați, care i-a bucurat cu siguranță sufletul celui care a plecat dintre noi acum doi ani. Chiar dacă fizic nu mai este alături de ea, Simona spune că simte tot timpul prezența bărbatului pe care l-a iubit.
„Este o zi tristă pentru că dorul este foarte mare și foarte greu. Am făcut pomenirea lui Mihai de doi ani sâmbăta trecută. A fost o sâmbătă în care noi toți cei prezenți am trăit momente de liniște și o încărcare spirituală acolo unde își dă el somnul de veci.
Sunt sigură că Mihai s-a bucurat și a fost mulțumit să-i fim alături, cu siguranță toți cei care l-au iubit pe Mihai au fost acolo cu mine” ,a declarat Simona Constantinescu, în direct, la Antena Stars.
Citește și: Mesajul de iubire scris de soția lui Mihai Constantinescu pe coroană, la înmormântare
Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă actorul Gheorghe Visu la 70 de ani:„Nu cred că meritam mai mult
Citește și: Ana Maria Mocanu a avut COVID-19 și a ajuns la spital
Simona, văduva lui Mihai Constantinescu, îndurerată la doi ani de la moartea artistului
Pe 29 octombrie 2019, Mihai Constantinescu a plecat dintre noi, după 5 luni de comă, perioadă în care atât fanii, cât și apropiații lui nu au încetat să spere într-o minune. Pe 31 octombrie, Mihaela Constantinescu, femeia cu care a fost căsătorit 28 de ani, şi Simona Secrier, ultima lui soţie, l-au condus pe ultimul drum, răpuse de durere.
Atunci, mesajul Simonei de pe panglica funerară – „Iubirea ta este tatuată în inima mea!' – i-a impresionat până la lacrimi pe cei prezenți.
La șapte luni de la decesul artistului, Simona Constantinescu spunea că artistul este încă prezent, cu intensitate, în inima și în gândurile sale.
„L-am visat cum era el, agitat și vesel. Prima dată, ca și cum s-a înclinat așa, parcă a fost o mulțumire. Apoi, tot scurt… Mi-a spus să stau liniștită, că este bine. Mi-aș fi dorit să-l visez mai mult’, a mărturisit Simona.
Și Mihaela Constantinescu, fosta soție a artistului, îi păstrează vie memoria
Mormântul lui Mihai Constantinescu de la Cimitirul Ghencea Militar este acoperit cu flori, semn că artistul nu a fost uitat de cei care l-au iubit.
Mihaela Constantinescu spunea, zilele trecute, că pregătește un parastas pentru fostul său soț și a făcut o serie de confesiuni emoționante, mărturisind totodată că nu va înceta să-l iubească pe regretatul artist.
‘Voi face parastas, la un azil de bătrâni, unde am făcut de fiecare dată. Voi merge la cimitir și voi depune o coroană de flori din mătase, așa cum îi duc mereu. Sunt atât de triste aceste zile…’, a declarat Mihaela Constantinescu pentru impact.ro.