Simona Gherghe a ajuns cu fiul ei la medic: "A fost cumplit, m-am speriat foarte tare"

.

Simona Gherghe a trecut printr-o spaimă teribilă, după ce fiul ei s-a accidentat. Au ajuns chiar și la medic, în urma incidentului, așa că vedeta a ținut să le povestească mămicilor care o urmăresc pe Instagram tot ceea ce s-a întâmplat.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Ca orice copil de vârsta lor, Ana și Vlad se aleargă adesea prin casă. Însă, serile trecute, joaca lor s-a terminat brusc, cu un accident. Micuțul s-a lovit cu fața chiar de parchet, iar când Simona Gherghe a alergat spre el, și-a dat seama că fiul ei și-a spart un dinte. S-a speriat cumplit și își dorește ca pățania ei să fie o lecție pentru alte mame.


'Vreau să vă povestesc ce am pățit pntru că m-am speriat foarte tare. În timp ce alerga cu Ana, Vlad a căzut cu fața de parchet și și-a spart un dințișor. A fost cumplit, pentru că m-am speriat foarte tare. E dințișorul lui de lapte, abia îl are de câteva luni. Și în noaptea aceea nici nu cred că am dormit o oră legată, că mă frământau o mulțime de gânduri. Mă gândeam să nu-l doară', și-a început mesajul Simona Gherghe.


Simona Gherghe a ajuns cu băiețelul ei la medic

După ce a stat toată noaptea cu spaimă, în urma accidentării lui Vlad, vedeta de televiziune a vrut să se asigure că totul este în regulă. L-a luat a doua zi de dimineață și s-a dus la medic. Din fericire, dentistul a asigurat-o că totul este în regulă, cu atât mai mult cu cât era vorba despre un dinte de lapte.

'Am fost cu el la medic și lucrurile stau bine. Trebuie doar să revenim peste o lună la control‘, a spus Simona Gherghe, în filmarea postată pe InstaStory. Cu siguranță că prezentatoarea TV va avea grijă să ajungă la următoarea programare de la stomatolog, pentru a se asigura că totul e bine când se termină cu bine.


Citește și: Cum se menține Simona Gherghe în formă, la 43 de ani, și ce spune despre operațiile estetice

Citește și: De ce s-au despărțit Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău: „Nu tot ce pare lapte şi miere chiar este…’

Citește și: Cum a fost cerută în căsătorie Simona Gherghe și ce spune despre gelozia în relație


Cum a fost cerută în căsătorie prezentatoarea TV

Simona și soțul ei, Răzvan, formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Cu toate că sunt destul de discreți când vine vorba despre povestea lor de iubire, Simona Gherghe ne-a povestit mai multe detalii, amintindu-și cum a fost cerută în căsătorie.

„S-a întâmplat de ziua mea, acasă. Cumva aşteptam momentul ăsta, dar nu mi-am imaginat că va fi chiar de ziua mea. Nu suntem geloşi, comunicăm foarte bine. Dacă avem ceva de spus, ne spunem şi se rezolvă. Răzvan ştie foarte bine şi înțelege ce înseamnă expunerea asta pe care o presupune profesia mea', a declarat Simona Gherghe, pentru Viva.


Cine este Răzvan Săndulescu, soțul Simonei Gherghe

Soțul Simonei Gherghe a lucrat mai întâi ca jurnalist, fondator al Kensington Communications. De asemenea, el a fost trainer de comunicare politică și consultant politic începând din anul 2000. Între anii 2000-2002, Răzvan Săndulescu a fost consilierul președintelui PNL, Valeriu Stoica. Între 2002-2004 a coordonat departamentul de PR al PNL.


De asemenea, Răzvan a fost și membru în staff-ul de campanie al lui Traian Băsescu, la alegerile prezidențiale din 2004. Are în CV zeci de campanii electorale în România și Republica Moldova. Nu în ultimul rând, de numele lui Răzvan Săndulescu se leagă și campania lui Nicușor Dan pentru alegerile la Primăria Capitalei, finalizată cu succes.