Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu au făcut pace, la 5 ani de la divorț! Mesajul suprinzător al milionarului "Să fie fericită, viaţa nu e făcută doar din necaz!"

 Dumba Gabriela
.

La cinci ani de la ultimul divorț de Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu pare că și-a găsit, în sfârșit, liniștea, iar asta nu poate decât să-l bucure pe fostul soț. Îndrăgostit și el de o altă femeie, milionarul i-a transmis un mesaj suprinzător pentru cei care sunt la curent cu scandalurile dintre ei și repetatele divorțuri și împăcări.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Cu toate scandalurile lor, puțini și i-ar fi imaginat vreodată pe Prigoană fără Bahmuțeanu și viceversa. S-au împăcat și chiar căsătorit de atâtea ori, după fiecare ceartă cu public, încât era clar pentru toată lumea că așa funcționează relația lor. După ultimul divorț, din 2015, toată lumea se aștepta să urmeze o nuntă, în dulcele lor stil clasic. Dar nu.

Și iată că, astăzi, fiecare dintre ei este fericit cu altcineva și au reușit să stabilească o relație civilizată, de părinți responsabili pentru doi băieți. Copii încredințați lui Silviu Prigoană, de altfel.

În ultimii cinci ani, Bahmu și Prigoană au vorbit mai mult prin intermediul avocaţilor, având săptămânal termene în procese pentru custodia copiilor și, pe alocuri, s-au mai certat prin emisiuni TV. Într-un final, au făcut pace.

Invitat, miercuri seară, la emisiunea online a lui Cristi Brancu, de pe Facebook, Silviu Prigoană i-a transmis complimente Adrianei Bahmuţeanu, care se iubeşte cu solistul grec Nikolaos Papadopoulos.

Copiii mei sunt ok, mama copiilor e ok. Am înţeles că s-a căsătorit. Nu am certificatul de căsătorie sau copie, dar aşa am auzit”, a spus Silviu. Iar când Brancu a menţionat că-l cunoaşte pe artist şi că e un băiat bun, Prigoană a adăugat: „Nu ştiu nu comentez, îmi văd de treabă când nu ştiu. În principiu mi-aş dori ca mama copiilor mei să îşi stabilească viaţa, să fie fericită, viaţa nu e făcută doar din necaz, merită să fie fericită. Să-şi dea un reset la viaţă. Nu poţi să suferi mereu”.

nikos-papadopoulos-iubitul-adrianei-bahmuteanu-saltata-de-mascati-5nikos-papadopoulos-iubitul-adrianei-bahmuteanu-saltata-de-mascati-5

Adriana Bahmuțeanu nu se grăbește să se mărite

Nu mă gândesc la acte, sunt sătulă de acte. El tot zicea să mergem în Grecia la Meteora să facem o logodnă, dar nu am stabilit pentru că nu mă simt pregătită pentru aşa ceva. Era şi el mereu pe drumuri. Poate o să urmeze şi logodna. Dacă vrei să faci o nuntă nu poţi să aduci doar 50 de persoane, în schimb la un spectacol, aduci 500. M-am gândit că dacă o mai ţine aşa mult cu starea de alertă, i-am şi zis lui Nikos că facem un spectacol în rolurile principale ginerele cu mireasa, naşul cu naşa, socrii, cine mai e pe-acolo şi facem spectacol cu 500 de oameni, punem şi un bilet la intrare, cu preţ modic acolo, în loc de dar de nuntă, să plătească oamenii bilet şi facem  nuntă-spectacol', a declarat Adriana pentru Click!.

Cum s-a cunoscut Bahmu cu grecul

Ne ştim de vreo trei ani, dintr-un cerc de prieteni. Mai precis, ne-am cunoscut la ziua de naştere a cântăreţei Minodora. Am devenit iubiţi. Nu am mediatizat, pentru că nu am vrut să mă mai expun. Eram în perioada când aveam vreo 50 de procese cu Prigoană şi inclusiv avocata mi-a recomandat să fiu discretă. A înţeles şi el, l-am rugat frumos să înţeleagă că, până nu avem o relaţie consolidată, să nu ne afişăm, iar el s-a dovedit a fi o persoană foarte înţelegătoare, s-a dovedit a fi un om cu suflet mare, un prieten foarte bun', spune Bahmu.

Adriana susţine că Nikos se înţelege şi cu cei doi copii ai săi: 'Cu băieţii mei se comportă foarte frumos. Îi lua de la şcoală, îi ducea. Toată Şcoala 150 îl iubeşte pe Nikos, el e foarte prietenos, mai ales cu copilaşii. Are şi el un fiu de aproape 20 de ani, îl cunoaştem, totul e bine până acum'.

Afaceristul Silviu Prigoană a mai menţionat că aşteaptă decizia definitivă pentru acordarea domiciliului copiilor săi şi ai Adrianei, Maximus (12 ani) şi Eduard Gabriel (10 ani): „Cei mici aşteaptă să înceapă şcoala, pentru ei a fost tragic. Mai avem de finalizat cu domiciliul copiilor. A făcut mama copiilor Apel, urmează să primim un termen în septembrie, octombrie. Instanţele sunt foarte aglomerate cu amenzile, dar o să primim termen la un moment dat şi se va finaliza. Cred că va rămâne definitiv şi irevocabil cu domiciliul copiilor la mine şi cam asta e. Povestea e închisă şi la revedere, e îngropată'.  

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton