Roxana şi Şerban Copoţ vor deveni în această săptămână părinţi pentru a doua oară, iar emoţiile sunt mari pentru fiecare dintre ei.
„Sunt foarte nerăbdător să îl cunosc pe cel mic. Evident am emoții, dar sunt emoții constructive. Eu sunt capul familiei și trebuie să eman siguranță indiferent de situație. Abia aștept să îmi țin puiul în brațe și să îl giugiulesc”, declară vedeta care va fi prezentatorul emisiunii iUmor (Antena 1).
Şerban şi Roxana trăiesc o poveste de dragoste ca în filme. Cei doi s-au casătorit civil după o relaţie de 10 ani şi planuiesc să facă nunta anul acesta, după naşterea celui de-al doilea copil.Şerban i-a fost alături Roxanei pe toata durata sarcinii, ajutând-o şi încurajând-o în permanenţă.
La fel de nerăbdător ca Şerban, este şi fiul lui, Tedi, care abia aşteaptă să-şi cunoască frăţiorul cu care a comunicat în permanenţă pe toată perioada sarcinii.
„Tedi este foarte încântat de venirea pe lume a noului frățior, serile de discuții cu bebe la buricul mamei au pregătit terenul petru întâlnirea celor doi. Mă bucură nespus că îl include voluntar pe bebe în toate discuțiile legate de drumeții și alte activități pe care le vom întreprinde ca gașcă de băieti. Mă topesc după el când îl văd cât de altruist și de dulce vrea să fie cu fratele lui mai mic”, povestește emoționat Serban.