Singura producţie românească selecţionată în acest an la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, scurtmetrajul independent Trece şi prin perete' realizat de Radu Jude, a fost recompensată cu Menţiunea Specială a Juriului secţiunii Quinzanne des Réalisateurs' .
Regizorul Radu Jude a revenit la Cannes în 2014 cu noul scurtmetraj după ce filmul O umbră de nor’ a avut premiera mondială anul trecut în cadrul aceleiaşi secţiuni.
Trece şi prin perete’ este o adaptare liberă după povestirea În magazie’ de A.P Cehov, avându-i în distrbuţie pe Sofia Nicolaescu, pe care publicul o va recunoaşte din multipremiatul lungmetraj „Toată lumea din familia noastră’ (regia Radu Jude), Ion Arcudeanu, Marcel Horobeţ, Gabriel Spahiu şi Alecu Jude.
Scurtmetrajul este o producţie 100% independentă realizată de Micro Film în coproducţie cu Mitra Film şi Motion Picture Management, iar producători sunt Radu Jude şi Ada Solomon.
Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor câştigătoare a numeroase premii „Lampa cu căciulă' şi „Alexandra'. Lungmetrajul de debut, „Cea mai fericită fată din lume', a fost distins cu premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, premiul pentru cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival şi premiul FIPRESCI la IndieLisboa.
În prezent, regizorul Radu Jude se pregăteşte de cel de-al treilea lungmetraj Aferim!’, film care va intra în producţie la mijlocul lunii viitoare. În plus, regizorul are în pregătire şi un alt proiect cinematografic: Inimi cicatrizate’, o adaptare după Max Blecher.
‘Quinzaine des Réalisateurs’ este o secţiune specială din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, care are ca scop prezentarea varietăţii de expresie din cinematografia mondială. De-a lungul timpului, în cadrul secţiunii Quinzane des Réalisateurs’ au fost prezenţi regizori precum Werner Herzog, Martin Scorsese, Michael Haneke, Jim Jarmush, Luc şi Jean-Pierre Dardenne.