Marina Almășan a jignit-o și pe Mihaela Rădulescu. Acum 9 ani, vedeta TVR ironiza sportul și siluetele perfecte: "Dive despuiate care..."

.

Scandalul celulitei de zilele acestea, în care Marina Almășan se declară oripilată de „revărsarea de slană și celulită” de la mare, cauzată de femeile care nu fac sport, în viziunea vedetei TVR, scoate de la naftalină nemulțumirile mai vechi ale acesteia. Doar că acum 9 ani erau pe dos. Atunci, Marina Almășan o ironiza de Mihaela Rădulescu și formele ei perfecte, obținute cu sport și dietă.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!


Dacă acum, Marina Almășan le trimite la sală pe femeile cu celulită, pe motiv că nu așa se cade să te prezinți la mare, acum nouă ani era în floare un scandal care avea în prim plan sportul și silueta de invidiat a Mihaelei Rădulescu. La vremea aceea, vedeta TVR era speriată că „'dive despuiate', care apar prin reviste, făcând aluzie la Mihaela Rădulescu, vor ademenii bărbații gospodinelor.

Despre ce a fost scandalul dintre Marina Almășan și Mihaela Rădulescu


În vara lui 2013, Marina Almăşan s-a simţit vizată de un mesaj mai vechi al Mihaelei Rădulescu, pe Facebook, în care scria că atunci când nu mai are nimic de spus publică pe contul ei fotografii sexy „ca să le enerveze pe alea urâte şi deştepte’.

Mai exact, Mihaela Rădulescu a publicat pe contul ei de Facebook o fotografie cu ea în costum de baie, însoţită de un mesaj:

„Când nu mai am nimic interesant de spus, bag o poză dezbrăcată, ca să le enervez pe alea urâte şi deştepte, că devin şi ele frumoase când sunt rele, aşa m-a învăţat cineva. Şi de ce să ne batem în idei deştepte, când un abdomen plat face cât o mie de cuvinte grase?’.


Prezentatoarea de la TVR i-a dat atunci o replică usturătoare şi, deşi nu îi dezvăluie identitatea, o numea divă funcţională a României cu „sâni în care se zbenguie siliconul’.

Paradoxal este că, dacă atunci o ironiza pe Mihaela Rădulescu și din cauza „trupului inundat de perfecțiune' și al „orelor de exerciții la sală', acum, Marina Almășan trimite la sală femeile cu kilograme în plus și se dă exemplu pe ea însăși.


„Am înţeles că, nu de mult, una dintre divele funcţionale ale României ar fi declarat, pe blogul său, că pozele înfăţişând-o în posturi cvasinude ar urmări scoaterea noastră din sărite, a celor care, din varii motive (vârstă, educaţie, fizic, concepţii retrograde etc.), refuzăm să ne ridicăm poalele în cap.

Aşa este, are dreptate: şi eu, şi colegele de birou, şi profa de mate a fiului meu, şi liftiera de la TVR, şi tanti Lina, de la care cumpăr telemeaua cea mai bună, şi atâtea alte femei suntem înciudate până la loc comanda văzând trupul inundat de perfecţiune al divei respective, gambele ei lucrate, sânii în care se zbenguie siliconul, muşchii înecaţi în masaje, creme şi ore de exerciţii la sală.


Ne vine să ne smulgem părul din cap pentru că, atunci când s-a concentrat asupra noastră, Mama Natură era deja obosită şi lipsită de chef şi că, Doamne, dacă am putea, pe loc ne-am da jos taioarele, sarafanele cuminţi, rochiile de stambă şi rochiţele cu lungime regulamentară şi am sări direct pe malul piscinei, canalizând spre noi obiectivele aparatelor de pozat şi dezvăluindu-le cele mai sexy ipostaze cu putinţă…

Dar, of, noi, urâtele şi modestele, cuminţile şi ştersele Planetei nu vom avea niciodată această şansă, ci vom trăi ofticându-ne perpetuu ori de câte ori dive despuiate de prin reviste sau emisiuni ne vor ademeni bărbţii, făcându-i să uite, chiar şi dacă numai pe moment, de tocăniţele noastre perfecte şi de dexteritatea cu care le călcăm cămăşile pentru a doua zi…’, scria Marina Almăşan într-un editorial, acum nouă ani.


„Văzând-o pe Mihaela tăvălindu-se ca un şniţel prin făina ProTV-ului, mi-a venit în minte… (…) Există o categorie de femei care îmbătrânesc foarte greu. Sau, mai bine zis, care sunt disperate că îmbătrânesc (…) Nimic rău – voi spune şi eu, doar că, în această poveste, toate au o limită, iar limita dintre normal şi ridicol este aici extrem de discretă; poţi trece lesne dincolo fără să-ţi dai seama, devenind deodată ciuca bătăii de joc a celor care până mai ieri salivau la apariţia ta’, mai spunea Marina Almășan la vremea aceea.


Citește și: Cum le răspunde Maia Morgenstern lui George Buhnici și Marinei Almășan, după ce au jignit femeile cu forme: „Avem dreptul la propriile noastre plăceri'

Citește și: Marian Godină, replică dură pentru George Buhnici, după ce a criticat femeile: „Mai pun și niște celulită pe coapse, spre disprețul vreunui bețivan aflat la mare pentru a se uita după țâțe și buci

Citește și: Răzvan Popescu de la ZU intervine în scandalul momentului, generat de George Buhnici:Unde erați când Oana Roman era batjocorită zilnic? Oana Lis a fost terfelită…


Citește și: Cum arată Lorena, soția lui Buhnici, în costum de baie.Vloggerul a spus despre ea că are siluetă de minoră

Cum i-a răspuns Mihaela Rădulescu atunci Marinei Almășan

Din liniştea apartamentului din Monaco, Mihaela i-a răspuns Marinei Almășan, la vremea aceea, atât prin imagini bine ţintite, cât şi printr-un mesaj cu direcţie.

Un colaj din două fotografii -una cu napolitane de casă şi o alta în care Mihaela apare topless şi cu un abdomen perfect plat – şi un text sunt mesajul pe care vedeta îl trimite de la Monte Carlo. „Napolitana de casa, cu nemuritoarea foaie Lica, io atâta vă spun. Beat this, Almăşan :)) NU, nu napolitana, pentru tine era abdomenul din dreapta’, a scris Mihaela Rădulescu pe pagina sa de socalizare.


Cum a jignit Marina Almășan femeile care nu fac sport și au celulită

Între timp, Marina Almășan și-a schimbat radical viziunea și în 2022 trimite la sală femeile care au „slană și celulită'. A ridiculizat-o inclusiv pe soția lui Pierce Brosnan, femeia cu forme, pe care James Bond o adoră de 27 de ani, chiar dacă nu se încadrează în standardele lui George Buhnici și ale Marinei Almășan.

Redăm pasaje din textul scris de Marina Almășan pe blogul său:

„Ce-a făcut numitul Buhnici? Le-a înțepat discret, cu limba-i ascuțită, pe rubensienele reprezentante ale sexului ( cândva) frumos , care, neținand cont de imperfecțiunile majore ale trupului, se expun în fața unor plaje întregi, în toată splendoarea celulitei și a kilogramelor lor, fără să aibă nicio reținere.

(…) la fel ca și Buhnici, constat că lumea vine la mare ca să se bucure de frumos. Nu de revărsări de slană și de acumulări de celulită.

(…) Deși nu sunt bărbat, ba chiar mă laud că aș fi o feministă înrăită, mă mai surprind și eu, deseori, privind la câte-o supraponderală al cărei număr de kilograme este invers proporțional cu cel al complexelor, cum își unduiește dramatic depozitele de grăsime din șoldurile care îi deformează colanții. Sau la câte un minijup din care explodează doi caltaboși consistenți, cocoțați pe tocuri de 10 centimetri, aparținand toate unei dudui parfumate, care nici măcar nu se sinchisește de crucile pe care și le fac cei din jur.’