Între Vica Blochina și Simona Trașcă a izbucnit un scandal din care nu lipsesc jignirile, după ce fosta iubită a lui Victor Pițurcă a afirmat că Simona nu are ce căuta în emisiuni de televiziune. Aceasta din urmă a luat foc și susține că totul a pornit din cauza unui bărbat, iar acum Vica este doar frustrată.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Vica Blochina e de părere că Simona Trașcă nu are ce căuta în lumea mondenă și nu-și explică de ce este invitată la TV. La rândul său, Simona reacționează dur și întreabă cine este, până la urmă, Vica Blochina, în afară de fosta iubită a lui Victor Pițurcă și de ce ea ar merita să fie vedetă.
‘Nu avem, din punctul meu de vere, nimic de împărțit. Dar ea ce are de căutat în showbiz? Eu, din câte știu, când spun Vica Blochina, zic da, a făcut un copil cu Pițurcă, să le trăiască și mai departe ce a făcut?
De ce se consideră ea așa demnă și așa doamnă când, dacă ne aducem aminte de episodul acela din stradă, când a dat-o un fost iubit afară din mașină că îi conducea mașina lui, și a făcut-o fomistă și în toate felurile…
Ea se dă mare doamnă, dar nu este pentru că, oricum dacă ar fi o mare doamnă n-ar vorbi despre alte persoane așa fără motive, că eu nu i-am făcut nimic.’, a spus Simona Trașcă la Antena Stars.
În ceea ce o privește pe Vica Blochina, aceasta s-a iubit timp de 16 ani cu Victor Pițurcă, deși el era căsătorit. Din dragostea lor s-a născut Edan, copil pe care, inițial, Pițurcă nu a vrut să-l accepte.
Simona Trașcă e de părere că scandalul a pornit din cauza unui bărbat
Simona Trașcă a mărturisit că probabil Vica Blochina a spus asta despre ea din cauza unui fost iubit de-al ei, care totodată a fost și iubitul Vicăi. Ea a precizat că ar fi vorba de multă frustrare la mijloc și din această cauză a afirmat că nu are ce căuta în showbiz.
‘Mă gândesc că lunile astea a fost cu un fost iubit de-al meu și probabil o fi rămas femeia frustrată, nu știu, dar n-are de ce. (…) Să fie sănătoasă, să-și vadă de treaba ei, e loc pentru toată lumea. Nu mă interesează persoana ei’, a mai adăugat Simona Trașcă.
Ce a declanșat scandalul dintre Vica Blochina și Simona Trașcă
Invitată la Teo Show, Vica Blochina a fost provocată să ofere trei nume de vedete din România care nu au ce căuta la televizor, din punctul ei de vedere.
„Andreea Tonciu. Nu are ce căuta la TV pentru că e mahalagioaică și vorbește foarte urât. Adică, din ce am văzut eu și am avut eu experiențe cu ea și dacă am fost, încă o dată, invitată să particip la o emisiune alături de ea, eu am renunțat. Exact așa a fost și la Bravo, ai stil. Din cauza Andreei nu am vrut să particip la emisiunea aceea. Mie îmi place mult caterinca, dar nu îmi place scandalul. Și fetele astea, nu știu, Simona Trașcă, fetele alea care au fost pe vremuri, a mai spus Vica Blochina.
Vica Blochina s-a certat și cu Oana Roman. Din nou!
Tot la Teo Show, Vica și-a exprimat și părerea în ceea ce o privește pe Oana Roman. În plus, vedeta nu are deloc o părere bună nici despre Andreea Tonciu, despre care spune că vorbește foarte urât.
Una dintre întrebările pe care Bursucu i le-a adresat Vicăi Blochina este: „Numește cea mai falsă vedetă din România. Inițial, vedeta nu a vrut să răspundă și a spus că este gata să bea orice, doar să nu fie nevoită să ofere un nume. Însă, Vica Blochina s-a lăsat convinsă, în cele din urmă, iar numele vedetei pe care ea o consideră cea mai falsă a fost total neașteptat.
„Acum, în momentul ăsta o să beau ce vrei tu. (…) Eu cred că Oana Roman, în momentul de față, a spus Vica Blochina la Teo Show.