A trăit într-o familie
de muzicieni, iar la vârsta adolescenței, în loc să bată mingea, a bătut
îndeajuns de mult tobele încât să le facă „țăndări’. A făcut parte din celebra
trupă de rock Phoenix, alături de Nicu Covaci, Mircea Baniciu și Josef (Ioji)
Kappl. „A iubit și iar iubit’, i-a stat inima în loc când a fugit din România
în vremea comunismului și crede cu tărie că Phoenix a avut un „spirit foarte
puternic’. Povestea de viață a maestrului Ovidiu Lipan Țăndărică nu este
altceva decât un întreg roman.
Cunoscutul baterist și
muzician român Ovidiu Lipan Țăndărică (68 ani) și-a dorit să trăiască
sentimentul de glorie în 70, la Sala Palatului. După ce, pe scenă era
idolatrizat de publicul entuziasmat care îi scanda numele, când a coborât
pentru a fi mai aproape de fani a realizat că „artist era numai pe scenă’ și că dacă „nu te cuplezi la lumesc, riști să trăiești într-o confuzie’.
Ieșind din sală împreună cu spectatorii, a fost surprins să observe că nimeni
nu l-a recunoscut. Un interviu în exclusivitate cu Ovidiu Lipan Țăndărică,
difuzat în cadrul seriei „Legendele’ de
pe canalul de youtube al lui Dan Negru, care poate fi vizionat aici.
Era doar un puști de
12-13 ani atunci când bătea tobele, iar bețele i s-au rupt. De aici, vine și
porecla de Ovidiu Lipan Țăndărică, un nume pe care nu l-a înregistrat încă la
Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). S-a creat totuși o energie
care l-a fascinat pe celebrul baterist.
Cel mai mare viciu pe
care l-a avut din perioada Phoenix este că „iubea și iar iubea’, după cum
mărturisește. Mai mult, crede în umanitate și în oamenii care dau o stare de
bine în jurul lor. Ovidiu Lipan Țăndărică a povestit deschis despre hitul
numărul unu al trupei Phoenix, melodia care a fost „viteza întâi’.
La 1 iunie 1977, a fost
prima evadare din comunism. Împreună cu ceilalți membri de trupă, Ovidiu Lipan
Țăndărică a ajuns între Iugoslavia și Austria, acolo unde a stat o noapte
întreagă, după ce petrecuse o oră la graniță. Soldații aveau baioneta scoasă,
cu câini de pază în jurul mașinilor. Celebrul toboșar stătea ascuns în prima
boxă de la intrarea în dubiță: „să
trăiești așa ceva în viață, a doua oară nu aș mai vrea’.