În deceniul trecut, interpretul La vida loca încă era idolul femeilor, dar în cele din urmă și-a recunoscut orientarea sexuală – Ricky Martin este gay – și nu regretă nicio clipă, mai ales după ce a devenit tată. În plus, artistul a făcut o declarație controversată: Vreau ca băieții mei să fie gay'…
Artistul Ricky Martin a vorbit deschis despre orientarea lui sexuală după ce, în 2008, a devenit tatăl gemenilor Matteo și Valentino. Într-un interviu pentru The Daily Show, Ricky declara că nașterea fiilor săi a reprezentat un moment de cotitură în viața lui: Am copii, mi-am spus, trebuie să mă eliberez – doar nu o să-i mint pe copiii ăștia frumoși!’
Ulterior, într-un interviu pentru ABC, artistul a spus că faptul că e gay l-a făcut să fie mai puternic și că speră că și copiii lui vor fi la fel: „Nu știu, copiii mei sunt prea mici, dar mi-aș dori să fie gay’. Ricky a venit și cu o explicație, care, evident, nu i-ar mulțumi pe heterosexuali… „Este un lucru foarte special. Sensibilitatea, felul în care văd lucrurile acum, faptul că nu trebuie să mă mai ascund sub nicio formă. (…) Văd culori. Apoi, se formează curcubeul. Înțeleg de ce curcubeul este simbolul’, a spus el, adăugând: „Este chiar real. Totul este tangibil. Asta mă face să fiu o persoană mai puternică.
„Acesta va fi sfârșitul carierei tale!'
Artistul spune că momentul în care a scris mesajul pe Twitter în care își recunoștea orientarea sexuală și a apăsat send fost eliberator. „Sentimentul de eliberare a fost atât de puternic, încât mi-am dorit să o mai fac odată, atât a fost de grozav. Iar apoi, mesajele primite de la oameni care îmi mulțumeau – Datorită ție mi-am înțeles tatăl mai bine. Îmi înțeleg sora mai bine… Deci e un lucru important, care trebuie făcut. Artistul a povestit, la începutul acestui an, că prietenii l-au sfătuit să nu recunoască acest lucru, pentru a nu-și distruge cariera. Dar a făcut-o, iar faptul că Ricky Martin este gay nu-i schimbă nici talentul și nu a schimbat nici percepția oamenilor despre el ca artist. Cu toate acestea, recunoaște că nu a fost ușor: „Mi-a luat ceva timp, fiindcă eram înconjurat de prieteni care-mi spuneau: Nu o face! Nu te da în vileag, acesta va fi sfârșitul carierei tale!'.
Și, într-adevăr, nu a fost ușor, pentru că Ricky Martin a fost un sex-simbol ani de-a rândul, idolul femeilor, și a fost destul de șocant pentru fanii săi să afle că artistul s-a căsătorit anul acesta, în ianuarie, cu partenerul său Jwan Yosef… alături de care trăiește de nu mai puțin de 15 ani. Acum, Ricky și partenerul lui formează o familie alături de cei doi fii ai lor. Rămâne de văzut dacă băieții vor călca pe urmele celor doi părinți ai lor în ceea ce privește orientarea sexuală…
Foto: Hepta, Instagram