Regina Elisabeta a II-a face diferență între cele două nepoate ale sale! De ce Meghan Markle este altfel văzută decât Kate Middleton

.

Chiar dacă Prințul Harry este nepotul ei preferat și Regina o simpatizează pe soția lui, Elisabeta a II-a a Marii Britanii face totuși diferențe între Meghan Markle și cumnata ei, Kate Middleton…

Regina Elisabeta a II-a o privește pe Kate Middleton ca pe egala sa.

Recent, Ducesa de Cambridge a avut parte de prima ei ieșire oficială, la Colegiul Bush House Kings, din Londra, alături de Regina Elisabeta a II-a, lucru pe care deja cumnata ei, Meghan Markle, l-a bifat la scurt timp după căsătoria cu Harry. Acest lucru, i-a făcut pe toți să concluzioneze, evident, că soția Prințului Harry este preferata suveranei. Iată însă că experții în limbaj corporal spun altceva… Se pare că Regina o consideră pe Meghan Markle „nepoata zâmbăreță și simpatică”, în timp ce pe Kate Middleton o consideră egala ei.

Regina Elisabeta a II-a o consideră pe Kate Middleton egala sa

Conform expertei în limbaj corporal Judi James, Regina le vede pe cele două ducese puțin altfel, Kate fiind tratată tot mai mult ca o viitoare regină. Chiar dacă limbajul mimico-gestual al Reginei în public este destul de enigmatic, nu este chiar ceea ce se cheamă „poker face”, iar în cadrul ieșirii oficiale recente pe care a făcut-o alături de Kate Middleton s-a putut face o comparație clară în ceea ce privește atitudinea Reginei Elisabeta a II-a față de fiecare dintre nepoatele sale. A reieșit mai mult decât clar că suverana Marii Britanii o privește pe Kate Middleton de pe picior de egalitate, cele două fiind extrem de asemănătoare în privința comportamentului în public.

Diferența de atitudine este vizibilă cu ochiul liber. Regina nu se comportă la fel în prezența nepoatelor sale.

Suverana o respectă pe Kate…

Imitația posturală, în oglindă, a unei persoane se produce ca semn de respect și afecțiune, dar Kate și bunica ei au avut aceeași mimică fără a se privi vreo clipă una pe cealaltă – iar asta înseamnă nu numai că cele două gândesc la fel, ci și că între ele există o anumită relație de prietenie, fiind și egale ca statut. Iar dacă la asta adăugăm și faptul că, în aceeași zi, cele două s-au acoperit, în mașină, cu aceeași păturică, în timp ce Regina a păstrat permanent contactul pe parcursul discuției, tabloul este complet.

… Iar pe Meghan o consideră nepoțica simpatică

În timp ce Regina și Kate Middleton au avut o poziție identică, fără ca măcar să se fi privit, atitudinea suveranei față de Meghan Markle nu este una de respect pe care-l arăți unei persoane egale ție, ci, mai degrabă, unui subordonat sau unui copil. Pe scurt, Regina o vede pe Meghan Markle ca pe nepoțica zâmbitoare și amuzantă care o face să râdă, fiind condescendentă cu ea. Mai mult ca sigur, Elisabeta a II-a va fi foarte fericită să-și petreacă timpul alături de Meghan, Harry și copilul lor, însă în ceea ce o privește pe Kate, dominant este simțul datoriei, Ducesa de Cambridge fiind cea care va împlini destinul, alături de Prințul William, care va deveni Regele Marii Britanii.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton