Regina Elisabeta a II-a are aceeași dublură de 30 de ani. Cine îi ține locul suveranei Marii Britanii

.

Să ai ocazia să fii suverana Marii Britanii, fie și pentru scurt timp, este o onoare, iar de această datorie se achită cu succes, de 30 de ani încoace, Ella Slack. Iată cine este dublura Reginei Angliei!

Regina Elisabeta a II-a și Prințul Consort Philip


În timp ce multe tinere se visează prințese, iată că o femeie obișnuită, cu o vârstă apreciabilă, îndrăznește să fie… regină. Și nu orice fel de regină, ci chiar suverana Marii Britanii. Este vorba despre Ella Slack, cea care are privilegiul de a-i ține locul Reginei de nu mai puțin de 30 de ani! Fosta producătoare BBC, în vârstă de 76 de ani, care are o înălțime și o greutate similare cu ale Elisabetei a II-a și-a început cariera de regină la cererea echipelor de televiziune, care au rugat-o să-i țină locul suveranei la repetițiile pentru evenimente regale de amploare.


Ella Slack, dublura Reginei Elisabeta a II-a. Cele două nu seamănă deloc, însă au aproximativ aceeași statură, iar Ella se îmbracă în același stil ca suverana Marii Britanii.

Înainte ca Regina să stea pe tron, să meargă printre oameni sau să depună o coroană de flori la un monument, acest lucru este făcut de Ella Slack, care se asigură că totul va merge ca pe roate. Mai mult, rolul ei le permite fotografilor și echipei de producție să se asigure că unghiurile de filmare nu vor fi obstrucționate și Elisabeta a II-a va ieși cum trebuie în filmări și fotografii. Și cum Regina este cel mai longeviv monarh din Marea Britanie, același lucru se poate spune și despre Ella Slack, dublura Elisabetei a II-a.


„Am mers cu caleaşca regală şi nu numai atât'

„Totul a început pe când eram la BBC şi producătorul a venit să mă vadă şi să-mi spună că Regina a trimis un mesaj în care ne-a întrebat dacă putem face ceva cu faptul că, atunci când se afla la Cenotaph (n. red. un monument), îi venea soarele în ochi. Atunci i-am spus că aş putea să vin eu şi să stau în locul acela. Iar asta a dus la alte lucruri. Am mers cu caleaşca regală şi nu numai atât. Am înlocuit-o la State Opening of Parliament. Nu am avut, totuşi, niciodată voie să mă aşez pe tronul din House of Lords. (…) Dacă sunt în caleaşcă sau maşină, atunci fac cu mâna!', a declarat dublura Reginei Elisabeta a II-a, care, credeți sau nu, nu are niciun beneficiu financiar de pe urma acestui „job'.


Ella Slack este dublura Reginei Elisabeta a II-a, dar nu îi seamănă

La cei 76 de ani ai săi, Ella a jucat de nenumărate ori rolul Reginei la repetițiile dinaintea evenimentelor  importante, inclusiv la cele de dinaintea dineurilor date în onoarea unor personalități din lumea întreagă. Poate că cei care au văzut prea multe filme cu spioni și conspirații se întreabă de ce Ella Slack nu seamănă aproape deloc cu Elisabeta a II-a. De fapt, nu este vorba despre o sosie, ci despre o dublură, ceea ce este cu totul altceva, lucru explicat de aceasta într-un interviu: „O dublură nu e acelaşi lucru cu o sosie. Eu nu trebuie să arăt exact ca Regina, însă, suntem de aceeaşi înălţime şi greutate. Eu am în jur de 1,60 m, iar Majestatea Sa, 1,63 m'.

Foto: Hepta, captură video YouTube