Răzvan Simion, despre relația cu Dani Oțil: "Fiica mea a fost concepută cu Dani de față"

.

Pe Răzvan Simion și Dani Oțil îi leagă extrem de multe amintiri. Practic au fost împreună de când se știu pe lume, relația lor de prietenie fiind mai mult una frățească. Au și locuit împreună la începutul carierei în televiziune, iar Răzvan povestește acum că Dani era și el în zonă atunci când a fost concepută fiica lui, Ianca.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Răzvan Simion și Dani Oțil sunt prieteni din copilărie și au trecut împreună prin toate etapele vieții, unele dintre ele extrem de grele. S-au susținut unul pe celălalt și au fost nelipsiți de la evenimentele importante din viața fiecăruia, unul dintre ele fiind și conceperea copiilor. Pentru că acum 20 de ani nu-și permiteau chirii separate, au locuit împreună. Răzvan, soția lui de atunci, Diana, și Dani.


Cu o sinceritate debordantă, Răzvan Simion povestește acum că Dani a fost nelipsit din viața lui și, ulterior, a copiilor lui. De altfel, cei doi copii ai lui Răzvan sunt foarte apropiați de Dani, ca de un unchi, și chiar i-au moștenit mare parte din pasiuni. Iar explicația o dă Răzvan, fără perdea!


„Am stat niște ani împreună și când am venit în București am stat tot împreună. Ianca s-a conceput, practic, cu Dani de față. Aveam o ușă la cameră care nu se închidea bine niciodată', a dezvăluit Răzvan, în podcastului lui Bobonete.

Băiatul lui Răzvan a preluat pasiunile lui Dani

În ceea ce îl privește pe Tudor, fiul lui Răzvan Simion, acesta pare că îi seamănă destul de mult lui Dani. Matinalul de la Antena 1 că are multe dintre pasiunile colegului său și chiar intenționează să își cumpere un motor.


„Copiii fac foarte bine. Ianca vine mai des pe la București, Tudor se cam plictisește pe aici pentru că nu are prietenii, nu are toate ustensilele cu care se dă. Acum strânge bani de motor. El seamănă mai mult cu Dani, deși fizic seamănă cu mine, povestește Răzvan.‘, a mai spus Răzvan Simion, în cadrul podcast-ului.

Citește și: Florin Călinescu, despre rolul de jurat la Românii au Talent.„Ceea ce fac la emisiune, fac fiindcă…


Citește și: Andrei Ștefănescu, primele dezvăluiri după divorțul de Antonia:„Atunci e cel mai bine să rupi legătura

Citește și: Larisa Drăgulescu s-a măritat.Primele imagini de la nuntă


Cine este noua iubită a lui Răzvan Simion, după despărțirea de Lidia Buble

Daliana Răducan este de profesie arhitect și designer de interior, iar în trecut, ea a făcut parte din echipa emisiunii Visuri la Cheie’, difuzată la Pro TV, alături de Dragoș Bucur. Cei doi sunt împreună de mai bine de nouă luni, însă au fost foarte discreți cu aparițiile lor în public, până recent.

Îmi place să mă descriu ca având un ochi de artist și un ochi de arhitect riguros, fiind în același timp creativ, dar cu un accent imens pe fiecare detaliu important. Scopul meu este să găsesc locul dulce dintre exuberanță și simplitate – căutând confort, circulații fluide, detalii, armonie, simetrie și tehnologie discretă’, este autodescrierea Dalianei.


Cei doi au fost mult timp discreți, fiind dați de gol la un moment dat
pe rețelele de socializare de către Ianca, fiica adolescentă a lui
Răzvan Simion. De data aceasta, fericitul cuplu a decis să petreacă un
weekend la mare și au postat chiar ei imagini împreună, pe rețelele de
socializare.

Surse din anturajul lor susțin că relația lor este foarte serioasă și s-au mutat deja împreună.