Vestea că Răzvan Ciobanu și-a găsit sfârșitul într-un tragic accident de mașină i-a îndurerat pe apropiații lui. Puțini la număr, ce-i drept. Printre ei, însă, se află și Marius, fostul lui iubit, cel pe care Răzvan îl sunase cu doar câeva zile în urmă, ca să-și ceară scuze pentru toate lucrurile negative ce se întâmplaseră în relația lor.
A fost copilul teribil al modei, dar cei care îl cunosc știu că avea un suflet mare și că era un om bun. Și, probabil mânat de remușcări, de dorința de a se împăca sau, de ce nu, pentru că și-ar fi presimțit sfârșitul, Răzvan Ciobanu l-a contactat pe fostul lui iubit, Marius, cu doar câteva zile înainte de tragedie.
„Au vorbit la telefon, iar Răzvan și-a cerut scuze penteu toate cele întâmplate. Chiar aveau de gând să se întâlnească să ia masa împreună, după Paște', ne-a mărturisit Vica, una dintre cele mai apropiate persoane din anturajul lui Răzvan, în ultima perioadă.
Înmormântarea va avea loc peste câteva zile
Deși relația dintre Răzvan și Marius a fost uan cu suișuri și coborâșuri, medicul a fost extrem de afectat de cele întâmplate și a preluat foarte multe dintre sarcinile pe care ar trebui să le aibă familia, într-o astfel de situație. Potrivit Vicăi, în cursul zilei de ieri, Marius s-a dus la locul accidentului și a pus acolo o cruce, în memoria lui Răzvan. „S-a dus singur acolo și a dus o cruce, fix în locul în care s-a întâmplat accidentul', ne-a spus ea.
Dar asta nu este tot. Tânărul a mers acasă la Răzvan, apartamentul fiind, de altfel, trecut pe numele lui, șia încercat să lase totul în ordine, acolo. Nu a luat niciun bun material, însă se pare că a avut o discuție cu mama lui Răzvan. pe care a rugat-o să nu îl înmormânteze în cursul zilei de azi, așa cum ea ar fi planificat.
Mai mult, Marius și-a exprimat dorința ca funeraliile să aibă loc peste 2-3 zile și ca trupul lui Răzvan să fie depus la o capelă, pentru ca toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit să-și poată lua la revedere de la el. Trupul neînsuflețit al lui Răzvan va fi depus la Capela Cimitrirului Progresul, din București.