Rania şi fiica ei, Iman, au impresionat la Paris: Un duo glam şi foarte chic

.

Pe străzile din Amman sau în orice capitală europeană vizitata, Regina Rania a Iordaniei iese în evidenţa cu frumuseţea şi ţinutele sale rafinate.

 


Asa s-a întâmplat şi acum când Rania a ajuns la Paris, unde a fost prezentă, alături de fiica ei, Iman, la deschiderea Universităţii de vară Medef.

 

Cea mai elegantă regină a purtat o rochie albă cu mâneci bufante, care i-a oferit încă o dată ocazia să apară în toate rubricile de modă.

 

Soţia regelui Abdallah al II-lea a avut-o alături pe fiica ei, Iman, tot mai prezentă împreună cu mama ei la diverse evenimente. La 19 ani, Iman stăpâneşte la perfecţie dress code-ul diverselor evenimente, astfel că a fost absolut minunată cu rochia sa albă cu motive în nuanţe de roşu în talie.


 

Înainte de a se întaorce acasă, cele două au avut timp să viziteze şi puţin din Paris, alegand alte ţinute, dar rămânând la fel de chic.

 

Rania şi-a propus să schimbe imaginea Orientului Mijlociu, căruia vrea să-i asigure un viitor sigur şi prosper, iar pentru aceasta, se bazează pe generaţia tânără.

 

Foto: Hepta