Radu Vâlcan, detalii din culisele reality show-ului INSULA IUBIRII. Cum și-a petrecut prezentatorul TV timpul în Thailanda, între filmări

.

Radu Vâlcan este prezentatorul reality show-ului Insula Iubirii pentru cel de-al cincilea sezon, însă în această primăvară, Radu nu a mai plecat în Thailanda pentru filmări, anul trecut fiind înregistrate consecutiv două sezoane. Acest lucru nu poate fi decât o mare bucurie pentru Radu Vâlcan, având în vedere că, între timp, Adela Popescu a mai născut un copil și are și mai mare nevoie de soțul ei.


Primăvara anului 2018 a fost una foarte grea, din punct de vedere profesional, pentru Radu Vâlcan. Prezentatorul emisiunii „Insula Iubirii’ a stat plecat de acasă două luni pentru că au fost filmate în Thailanda două sezoane ale reality show-ului de la Antena 1.

Radu a dus dorul familiei sale mai mult decât în alte dăţi. „A fost mai dificil din cauza perioadei prelungite, mai ales că la începutul anului trecut Alexandru era mai mare, începeam să facem lucruri împreună și am dus dorul momentelor petrecute ca între băieți. În toată perioada încercăm să vorbim de câteva ori pe zi, chiar și dacă e vorba de câteva secunde, sau ne dăm mesaje. Singurul impediment ar fi fusul orar – când eu aș termina filmarea, în România e noapte, doar atunci e mai greu’, ne-a povestit Radu Vâlcan.


Între filmările de anul trecut pentru cele două sezoane „Insula Iubirii’, Radu a avut cinci zile libere și a preferat în locul odihnei să zboare în România pentru a-și strânge în brațe familia.

„Pentru că aveam la dispoziție cinci zile de pauză între filmări și pentru că îmi era foarte dor de casă, am decis să zbor în România și să mă reîncarc în felul acesta: m-am bucurat puțin de familie și m-am întors!’, spune prezentatorul.

Cum arată o zi de filmări pentru INSULA IUBIRII în Thailanda

„Programul e relativ, pentru că dimineața ne întâlnim la cafea și facem o mică ședință, iar pe parcursul zilei am câteva intervenții, în funcție de ce se întâmplă pe insule. Cea mai importantă întâlnire și preferata mea este seara, la Bonfire. De obicei, această filmare se întinde destul de mult, s-a întâmplat chiar să ne prindă răsăritul, începeau să cânte cocoșii.

Timp de vizitat nu este pentru că dacă se întâmplă ceva pe o insulă sau alta, eu trebuie să fiu prezent acolo în cel mai scurt timp, așa că nu mă pot îndepărta foarte mult. Dacă găsesc puțin timp, mă rezum la vizitat împrejurimile sau stau la plajă undeva în apropiere ca să pot interveni oricând.’, ne-a declarat Radu Vâlcan.


Citeşte şi unde să mergi în Thailanda în vacanță – insule și atracții!

Vezi şi mâncăruri pe care să le încerci când ești în Thailanda – 10 preparate surprinzătoare!