Radu Vâlcan – Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pentru femeia iubită

.

Cu câteva zile înainte de Ziua Îndrăgostiţilor, Radu Vâlcan a scris pe blogul său o frumoasă declaraţie de dragoste pentru iubita lui, Adela Popescu.

 


„V-am mai spus că îmi place de ea naturală şi nemachiată, nu-i aşa? Că mi-e dragă dimineaţa, ciufulită şi adormită şi seara, când vine de la alergat cu părul prins într-o coadă simplă, în pantofi sport şi cu echipament lejer.'

 

Radu şi-a făcut curaj şi a mărturisi şi ce nu îi place la femeia iubită: tocurile. „Când o văd cum se înalţă pe tocurile acelea ameţitoare, în rochia niţel strâmtă, cu rujul perfect aplicat, o admir ca un bărbat ce sunt şi apoi mă gândesc cam cât de chinuită o fi. Oare nu o dor picioarele? Oare nu o stânge rochiţa? Cum o sarut acum cu tot rujul acela?’


 

Actorul iubeşte zâmbetul natural al iubitei, părul lăsat liber, ochii strălucitori şi nerimelaţi: „Văd feminitatea în atitudine, în mâini îngrijite frumos, în aroma ei proaspătă, în vocea caldă care nu urcă niciodată.'

 

Radu şi Adela formează unul dintre cele mai frumoase cupluri, iar actorul a ţinut să îşi dezvăluie adevăratele sentimente.

 

Nu văd feminitatea într-un dulap plin (de sclipici şi pene), ci în bun gust şi prospeţime. Pentru că mie îmi place ea, FEMEIA. Fiinţa dulce şi liniştită, care nu trebuie să se urce pe tocuri ca să ajungă la inima mea!’, încheie Radu cea mai frumoasă declaraţie de dragoste.


 

Foto: arhiva Ringier