Au trecut cinci ani de la moartea lui Aurelian Preda și fiica lui încă se chinuie să rezolve problemele legate de moștenire. Peste toate astea a venit și pandemia cu restricțiile ei, iar Anamaria Rosa nu a mai putut cânta. Din fericire, fiica lui Aurelian Preda nu este singură pe lume și poate trece mai ușor peste probleme.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
De când tatăl ei s-a stins din viață, în 2016, Anamaria Rosa a rămas cu numeroase probleme, de la cele legate de moștenire și până la scandalul cu Nicușor Iordan, pe care l-a acuzat că a abuzat-o sexual.
Nici financiar nu i-a fost foarte bine tinerei. Anamaria Rosa a moștenit talentul tatălui său, Aurelian Preda, însă pandemia i-a dat mari bătăi de cap. Tânăra în vârstă de 21 de ani își deschisese și o afacere cu aranjamente florale alături de un prieten, însă lipsa evenimentelor și-a spus cuvântul.
„În plan artistic, din păcate, lucrurile au fost foarte dificile, multe evenimente fiind anulate de pandemie. Sper că, anul viitor, când se vor ridica restricțiile, să urc din nou pe scenă, să cânt, anul acesta nu prea am avut ocazia, iar anul trecut nici nu a putut fi vorba.
Normal că mi-e dor să cânt în fața publicului, sunt nerăbdătoare să intru în studio, să mai înregistrez piese’, a declarat Anamaria Rosa Preda pentru FANATIK.
La cinci ani de la moartea lui Aurelian Preda, Anamaria Rosa să se poată întrețină singură. Evenimentele s-au rărit din cauza pandemiei de coronavirus, dar Anamaria Rosa se bucură că are un partener pe care se poate baza și care o ajută și în această perioadă grea.
Anamaria Rosa s-a îndrăgostit de un interpret de muzică de petrecere. Relația durează de câteva luni, iar cei doi fac un cuplu atât în viața reală, cât și pe scenă. Fiica lui Aurelian Preda a recunoscut că se iubește cu Marinică de la Foișor, iar de un an s-au mutat împreună.
Citește și: Alexandra și Anca Ungureanu au fost eliminate de la Asia Express, sezonul 4:„Nu poți să renunți…
Citește și: Leo de la Strehaia și mama lui, condamnați la închisoare cu executare.Ce pedeapsă au primit
Citește și: Cum se simte Elena Merișoreanu, internată în spital cu COVID-19.Au apărut complicații
Anamaria Rosa se luptă pentru moștenirea lui Aurelian Preda
Aurelian Preda s-a stins din viață la 47 de ani, într-un spital din Viena. Aurelian Preda a fost diagnosticat cu cancer pancreatic și a pierdut lupta cu boala după patru ani de tratamente, în 2016.
Aflat pe patul de spital, Aurelian Preda dicta unui notar testamentul său și lăsa toată averea pe care o avea fiicei sale, Anamaria Rosa.
„Testamentul, am aflat ulterior, nu era valabil, nu știu din cauză. Iar complicațiile legate de succesiune au fost serioase, încă mai sunt. A durat enorm până am dat de toate actele, până le-am depus. Încă nu e gata succesiunea, sper să reușesc să rezolv situația cât de curând. Dar, din păcate, este mai complicat decât aș fi putut crede, mai ales fără să am ajutor’, a mai spus tânăra pentru sursa mai sus menționată.
Anamaria Rosa a mers recent la mormântul tatălui său, unde i-a aprins o lumânare. Fiica lui Aurelian Preda a făcut și o pomană pentru 5 ani de la moartea interpretului de muzică populară.