În preajma sărbătorilor de iarnă, Prinţul William şi Ducesa de Cambridge au dat publicităţii 3 fotografii cu micul Prinţ George, în vârstă de 17 luni, realizate în luna noiembrie pe treptele Palatului Kensington.
Fotografiile au fost făcute de secretarul privat al prinţului Harry, Ed Lane Fox, care a lucrat ca fotograf înainte, şi au cucerit pe toată lumea.
Prinţul a crescut şi zâmbeşte ştrengăreşte, asemănarea cu mama sa, Kate, fiind din ce în ce mai mare. Poartă pantaloni scurţi, bluză albă, vestă, şosete şi pantofi negri.
Prinţul William şi Ducesa de Cambridge publică periodic fotografii cu micul prinţ, în semn de mulţumire pentru faptul că presa din Regat le-a respectat dorinţa de a nu vâna cu orice preţ instantanee cu băieţelul lor, al treilea în ordinea succesiunii la tron.
La sfârşitul lunii aprilii, William şi Kate îşi vor mări familia, Ducesa fiind însărcinată cu cel de-al doilea copil.
Foto: Hepta
Cel mai nou VIDEO