Prinţul Carl-Philip si Sofia Hellqvist se vor căsători în acest weekend

.

Suedia se pregăteşte pentru nunta Prinţului Carl-Philip (36 de ani) cu aleasa lui, Sofia Hellqvist (30 de ani), o fostă vedetă de reality-show, ceremonia urmând să fie organizată în acest weekend, pe 13 iunie.

 


Cei doi s-au cunoscut în urmă cu 5 ani într-un bar din Stockholm, iar în 2014 s-au logodit. „Între noi, totul a început cu un zâmbet timid ‘, a povestit carismaticul prinţ.

 

Cei doi formează un cuplu glam, iar nunta lor ar putea să o detroneze în popularitatea pe cea din 2011 dintre Prinţul William si Kate Middleton urmărită de 2 miliarde de telespectatori. Tot ca atunci, un prinţ se va căsători cu o fată obişnuită, care, în plus, are un trecut destul de controversat în ochii multora.


 

Căsătoria va avea loc la capela Palatului Regal din Stockholm, după care mirii deveniţi Ducele şi Ducesa Värm­land vor urca într-o caleaşcă pentru a saluta mulţimea adunată pe străzile capitalei suedeze.

 

Nu se ştie nimic despre rochia de mireasă a Sofiei, ale cărei preferinţe vestimentare înclină spre designerii suedezi Ida Sjöstedt şi Kay Senchai. Surorile mai mari ale Printului Carl-Philip au avut gusturi diferite, Prinţesa Victoria s-a căsătorit într-o rochie creată de Pär Engsheden, în timp ce sora ei, Madeleine, a purtat o rochie Valentino.

 

Aproximativ 400 de invitaţi de cel mai înalt rang sunt aşteptaţi la Stockholm în acest weekend pentru a asista la ceremonie şi la petrecerea pentru care au fost chemaţi unii dintre cei mai buni bucătari şi patiseri. Avicii şi grupul Icona Pop vor fi responsabili de întreţinerea atmosferei.

 

Ceremonia va fi difuzată în direct de postul de televiziune SVT, dar şi pe site-ul svt.se.

 

Foto: Hepta