Prințesa Charlotte va primi un cadou foarte original

.

Ce îi poți dărui unui copil care are deja totul, precum Prințesa Charlotte?

 


Asta e întrebarea pe care și-o pun mulți dintre apropiații familiei regale. Ei bine, unul dintre prieteni are deja răspunsul perfect la acestă întrebare, venind cu o idee foarte originală pentru cadoul micuței prințese. El îi va livra o pictură rară, realizată în ulei, care ii reprezinta pe Albă ca Zăpada și cei șapte pitici. Pânza are o lungime de doi metri și valoareză 200.000 de dolari. Pictura se află momentan la Galeria Homarge din Londra de unde urmează să fie livrată spre palat.


 

Tabloul este o replică a afișului original al animației Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, ce a fost lansat în 1937. Pânza a fost desenată și pictată de artistul Stephen Cawston, un specialist al reproducerii posterelor de film. Realizarea ei a durat o lună, iar pictura ei geamănă se află acum chiar în galerie și deja are potențiali cumpărători precum patronul Formula 1, Bernie Ecclestone.

 

Cadoul este una dintre cele mai spectaculoase surprize primite de prințesa Charlotte până acum. Pe lista obiectelor primite se mai numără o ramă argintie de fotografie dăruită de Prințul Charles, gravată cu însemnele sale, în care se află o poză cu el și cu nepoții săi și o broșă de botez care are inițialele ei gravate, dăruită de un alt membru al familiei.


 

Silvia Cimpeanu, Foto: Facebook