Imaginile de la înmormântarea lui Răzvan Ciobanu îți îngheață sângele în vene. Lacrimi, regrete și multă durere se citește pe chipurile celor care au venit să-l conducă pe ultimul drum. Cătălin Botezatu, Raluca Bădulescu, Iulia Albu, Oana Roman, Rita Mureșan și Vica Blochina sunt printre primele vedete care au ajuns la biserica unde este depus trupul lui Răzvan Ciobanu. Designerul va fi înmormântat astăzi, în prezența familiei, a prietenilor apropiați, dar și a oamenilor care nu l-au cunoscut personal, dar au venit să-i aprindă o lumânare.
În urmă cu 10 ani, toate vedetele erau la picioarele lui Răzvan Ciobanu, cel mai râvnit creator de modă din România. Se băteau pe creațiile lui, se fotografiau mândre, cu el, la evenimentele mondene, însă cele mai multe, rând pe rând, l-au părăsit, atunci când a început să aibă probleme. Luni, în ziua în care a murit, multe persoane publice care l-au ignorat total în ultimii ani i-au adus un omagiu, pe rețelele de socializare… Dar azi, în ziua înmormântării prea puține au venit să-i aprindă o lumănare. Doar 8. Opt vedete l-au condus pe ultimul drum: Cătălin Botezatu, Iulia Albu, Raluca Bădulescu, Oana Roman, Vica Blochina, Rita Mureșan, Ilinca Vandici și Mircea Solcanu. Trist… Foarte trist.
UPDATE. Ora 12.45. Slujba de înmormântare a lui Răzvan Ciobanu s-a terminat cu un ropot de aplauze, iar Ilinca Vandici și Iulia Albu,fostele lui colege de la emisiunea Bravo, ai stil, au ținut un discurs in memoriam, pentru a-l comemora așa cum se cuvine.
Ora 12.15. La sfârșitul slujbei, preotul a trimis un mesaj pe care unii l-au considerat ca având o tentă ușor controversată: „Să ne întâlnim cu el să ne facă haine în Împărăția Cerurilor'. Cel mai probabil, acesta a încercat să transmită ideea de a ni-l aminti pe Răzvan grație talentului său profesional
Marius, fostul iubit al lui Răzvan Ciobanu este dărâmat de durere. La fel si ceilalți prieteni din lumea mondenă ai designerului care și-a pierdut viața în a doua zi de Paște, în urma unui tragic accident de circulație.
Buna sa prietenă Adina Buzatu a declarat că nu va merge la înmormântare pentru că vrea să evite scandalul care s-a creat în jurul acestui tragic eveniment. În plus, Adina mărturisește că are modul său personal de a-și lua adio de la Răzvan și nu trebuie neapărat să vină la biserică.
Rezultatele preliminarii ale necropsiei designerului în vârstă de 43 de ani au arătat că acesta a consumat droguri înainte de a urca la volan.
Marți, familia a ridicat trupul designerului de la Morga Cimitirului Central din Constanța și l-a adus la București, la capela Cimitirului Progresul.
Ieri, Poliția a anunțat cauza oficială a decesului lui Răzvan Ciobanu. Anchetatorii au deslușit și misterul poziției corpului acestuia. Cei de la SMURD au fost cei care au schimbat poziția cadavrului.
„Din investigații a rezultat că autovehiculul condus de numitul Ciobanu Răzvan a părăsit partea carosabilă în zona localității Săcele din jud. Constanța, a rulat aproximativ 850 m și apoi s-a răsturnat din cauza denivelărilor. Conducătorul auto era singur în autovehicul și nu purta centură de siguranță, aspecte constatate cu ocazia cercetării la fața locului de către experți’, au anunțat anchetatorii.
FOTO: Dumitru Angelescu