Dramele lui Diego Maradona, cel mai mare fotbalist din toate timpurile. S-a născut într-o familie foarte săracă și a consumat droguri, prima oară, la 24 de ani

.

Diego Maradona a murit pe 25 noiembrie 2020, însă El Pibe DOro, Zeul Argentinei, va rămâne pentru eternitate în inimile fanilor. Maradona avea doar 60 de ani, dar o viață cât un roman, presărat cu glorie și decădere. Dramele personale nu i-au răpit vreo clipă, însă, renumele de cel mai mare fotbalist din toate timpurile.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Diego Armando Maradona, considerat cel mai înzestrat jucător de fotbat din toate timpurile, a fost și va fi pentru totdeauna tratat, în țara natală asemenea unui zeu, fanii înrăiți înființând un fel de biserică maradoniană, în care rugăciunea „Tatăl nostru' a fost înlocuită cu „Diego al nostru', obiectul sacru este o minge, iar ritualul de botez constă într-un gol perfect, înscris cu mâna.


Maradona a câștigat Cupa Regelui, Cupa Ligii Spaniei și Supercupa Spaniei în tricoul „blaugrana', poate prea puțin pentru uriașul său talent, dar a rămas în istorie ca primul fotbalist al catalanilor aplaudat în picioare pe Santiago Bernabeu, după un meci în care a strălucit împotriva Realului.


Din păcate pentru el, Diego Maradona nu a putut sta deoparte de tentațiile vieții Spania și în acea perioadă în care a jucat timp de doi ani pentru FC Barcelona a consumat pentru prima dată cocaină. A fost începutul unei dependențe care avea să-l țină captiv pe tot parcursul carierei.

Cu câțiva ani în urmă, Maradona a recunoscut că s-a apucat de droguri în perioada în care juca la Barcelona: „Aveam 24 de ani când am consumat droguri prima oară. La Barcelona. A fost greşeala cea mai mare din viaţa mea.', potrivit eurosport.ro.


Napoli, dependentă de Maradona

În 1984 Maradona se transfera la Napoli. În condițiile în care începuse deja să consume droguri la Barcelona, Napoli era cel mai rău loc de pe pământ unde argentinianul ar fi putut să ajungă. Talentul său extraordinar l-a transformat în scurt timp în idolul unui oraș întreg. La Napoli puteai să faci orice, dar să nu spui nimic de rău de Maradona. De la primul meci jucat pe San Paolo, Maradona le-a intrat la suflet napoletanilor, aceștia simțind că a venit omul care le va aduce enorm de multe bucurii.


Clubul napolitan a organizat o ceremonie publică de bunvenit pe 5 iulie 1984 și a fost dragoste la prima vedere. În acea zi, pe San Paolo, 60.000 de fani au plătit câte 3.000 de lire fiecare pentru a-l vedea pe Maradona cum driblează.

„Nu avem primar, case, școli, autobuze, locuri de muncă și salubritate, dar nimic din toate acestea nu contează, pentru că îl avem Maradona!', scria pe prima pagină a unui ziar local la scurt timp după sosirea lui Maradona la Napoli.

Cu Maradona la timonă, Napoli a câștigat 2 titluri în Serie A (1986-1987 și 1989-1990), Cupa Italiei (1986-1987), dar și Cupa UEFA (1988-1989). A fost suficient pentru napoletani pentru a-i rămâne datori pe veșnicie lui Maradona.


De la Forcella la Rione Sanita, imaginea lui Diego este încă pictată pe zidurile orașului.

Italienii i-au cerut 37 de milioane de € impozit pe venit

Protejat prin diferite metode în anii de glorie, nimeni nu a mai putut face nimic pentru Diego în 1991. Supus unui test antidoping, argentinianul a fost testat pozitiv la cocaină, iar un an și jumătate a stat departe de fotbal. Ca și cum nu ar fi fost suficient, peste mulți ani (în 2005) de la despărțirea sa de clubul a cărui istorie a schimbat-o, Maradona a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție din Italia la plata unei sume imense, 37 de milioane de €, reprezentând contravaloarea impozitelor pe venit din perioada în care juca pentru Napoli. Din această sumă, peste 20 de milioane de € reprezentau doar penalizări.


Între Maradona și statul italian a început un adevărat război, care nu s-a încheiat nici în ziua de azi. În 2013, Diego s-a întors la Napoli pentru a le răspunde autorităților italiene cu privire la aceste datorii. Revenirea sa în oraș după mai bine de 20 de ani a acreat o adevărată isterie, străzile au fost invadate de oameni care au cântat minute în șir numele marelui fotbalist, scrie eurosport.ro.

În 1997, Maradona s-a retras definitiv din fotbal

După expirarea suspendării de la începutul anilor 90, Maradona a semnat cu Sevilla, dar a jucat doar un sezon pentru andaluzi, după care s-a întors în Argentina, la Newells Od Boys. La mondialul din 1994, Diego a jucat ultimele 2 meciuri pentru echipa Argentinei: cu Grecia și Nigeria din faza grupelor. După meciul cu Nigeria, superstarul argentinian a fost supus unui test antidoping, iar rezultatul a echivalat cu finalul carierei sale internaționale. Depistat pozitiv cu efedrină, Maradona a fost trimis acasă de la mondialul american și ulterior suspendat din nou pentru un an, deși argentinianul a susținut că a avut o înțelegere cu FIFA, care i-ar fi permis să consume această substanță care îl împiedica să ia în greutate.


Monstrul nenorocit a încercat să mă ucidă!'

Cu o
sănătate zdruncinată din cauza drogurilor și a alcoolului, Maradona a
fost în câteva rânduri chiar aproape de moarte. Petrecând multă vreme
prin clinicile de dezintoxicare, Diego a scăpat de dependență, cel puțin
așa afirma el în urmă cu câțiva ani.

„Monstrul nenorocit a încercat să mă ucidă. A vrut să le lase pe fetele mele fără tată. Dar eu am câștigat meciul și acum mă bucur de viață. Am un nepot și sunt viu, aceasta este cel mai important', a declarat argentinianul în 2013.


Pentru un geniu ca Maradona a fost mult mai ușor să câștige o cupă mondială sau 2 titluri în Serie A cu o echipă mică, decât să își aleagă prietenii sau decât să reziste ademenirilor unor oameni care nu au dorit nimic altceva decât să își umple buzunarele de pe urma lui.

Citește și:

Walter Zenga, un nou atac la adresa soției, în plin proces de divorț: „Aș vrea să șterg 2020 din viața mea. Cel mai rău e atunci când ești dezamăgit'

Cristi Brancu, adevărul din spatele divorțurilor anului: „Nu mai pot trăi împreună nici măcar de ochii lumii'

Scandal sexual într-una dintre cele mai bogate familii din lume! Prințesa Haya a Dubaiului și-a plătit amantul cu 1,3 milioane de dolari pentru a păstra secretul idilei lor

Copilăria „Zmeului cosmic’


Diego Armando Maradona s-a născut la 30 octombrie 1960, în Villa Fiorito, o provincie din Buenos Aires, Argentina, fiind al cincilea din cei opt copii ai unei familii romano-catolice.

Sărăcia lucie în care s-a născut nu a împiedicat succesul celui numit, mai târziu, „Zmeul cosmic'. Primul contact al lui Maradona cu fotbalul a venit când un verișor i-a dat cadou o minge de fotbal, de ziua lui de naștere. Tânărul Diego a dormit cu mingea în cămașă timp de aproape 6 luni pentru a nu-i fi furată. Această minge a fost uneori confiscată de mama sa, care dorea ca el să se concentreze pe școală pentru că ea voia să devină contabil. Însă, nu a trecut mult timp până când ea și-a dat seama că fotbalul este chemarea lui Diego Maradona.

Nu a durat mult până când un ziar de sport a publicat un articol care spunea: „A fost găsit un copil cu atitudine și talent de vedetă’, deși i-au scris greșit numele – „Caradona’.

„Mă face extrem de mândru! Acest copil a ieșit din noroi și toată lume își va aminti de el!', spunea tatăl lui Diego Maradona, care, în timpul problemelor cu drogurile ale fiului său, nu a încetat să spună că este un „fiu excepțional'. Pe de altă parte, mama îl alinta pe Diego „Ochișorii mei'.

Părinții au făcut sacrificii uriașe pentru ca fiul lor să joace fotbal și pentru că erau atât de săraci încât mâncarea abia le ajungea copiilor, mama lui Maradona spunea că o doare stomacul atunci când punea masa și că nu poate mânca. „Abia la 13 ani mi-am dat seama că pe mama nu a durut-o niciodată stomacul. Spunea asta pentru că mâncarea nu ne ajungea și renunța pentru copii. Ăsta este unul dintre motivele pentru care o iubesc atât de mult!', spunea Diego Maradona.

Ce spunea Maradona despre Hagi și Popescu

În vară, Diego Maradona a postat pe rețelele de socializare un mesaj care aducea aminte de un meci amical dintre România și Argentina. Fostul mare fotbalist s-a arătat impresionat în special de Gică Hagi, Marius Lăcătuș și Gică Popescu.

„Acum 30 de ani, în meciul cu România, trebuia să obținem calificarea pentru faza următoare. Românii aveau jucători mari precum Hagi, Lăcătuș sau Popescu’, a scris Maradona pe Facebook.

De asemenea, Maradona nu a putut uita nici de numărul 5 la acea vreme, Iosif Rotariu, despre care spunea că avea un stil dur de joc și care l-a și accidentat în acel meci: „A fost multă luptă, totul a fost foarte fizic și cu puțin fotbal. La sfârșitul primei reprize, numărul 5 de la România mi-a rupt glezna stângă, mi-a deschis-o cu o lovitură. În repriza a doua am jucat cu infiltrații’.

Gică Hagi, supranumit Maradona din Carpați, a declarat pentru Libertatea, după moartea starului argentinian, că ‘este o zi tristă pentru toată planeta’. ‘Supranumele de Maradona din Carpați m-a onorat, dar Diego a fost și va rămâne unic, fenomenal, un geniu adevărat.', a spus Hagi.

Guvernul argentinian a declarat trei zile de doliu național, după moartea lui Maradona.

Vezi şi locuri de vizitat în Napoli!