Povestea cutremurătoare a lui Marius Balo, profesorul român aflat de şase ani într-o închisoare în China pentru un prejudiciu de 80 de dolari

.

Marius Balo, un profesor universitar din Cluj, care a predat la Universitatea Beijing, se află de 6 ani într-o închisoare din China, unde a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru complicitate la fraudă contractuală, pentru un prejudiciu de 80 de dolari. El susţine că este nevinovat şi că este o victimă a sistemului de justiţie chinez, iar în ultimii ani a cerut să fie mutat în ţară, pentru a-şi ispăşi aici pedeapsa. Ieri, Ministerul Justiţiei a anunţat că Marius Balo va fi transferat în România, autorităţile chineze aprobând acest transfer.

„Ministerul Justiţiei a fost informat astăzi, 9 ianuarie, că autorităţile chineze au aprobat transferarea lui Marius Balo în România. Acordul autorităţilor chineze privind transferarea persoanei condamnate a fost dat în urma demersurilor juridice şi diplomatice ale Ministerului Justiţiei din România alături de Ministerul Afacerilor Externe', scrie în comunicatul de presă transmis, joi, de Ministerul Justiţiei, potrivit News.ro.


Conform sursei
citate, Ministerul Justiţiei a corespondat cu omologii chinezi pentru obţinerea
documentaţiei de transfer şi a sesizat autorităţile judiciare române în vederea
recunoaşterii pedepsei aplicate de instanţele chineze.

În 1 octombrie
2019, Curtea de Apel Cluj a dispus recunoaşterea şi transferarea lui Marius
Balo în România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani de
închisoare. Hotărârea Curţii de Apel Cluj a reprezentat acordul autorităţilor
române privind transferarea acestuia.


În urma acestei
decizii, Ministerul Justiţiei a obţinut de la autorităţile chineze acordul de
transferare, urmând ca partea română să întreprindă demersuri pentru aducerea
în ţară a lui Marius Balo, în cel mai scurt timp.

Potrivit MJ,
cetăţeanul român Marius Balo s-a stabilit în China în 2010, fiind angajat ca
expert în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang din Beijing.
Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din
Beijing. El a fost condamnat la 8 ani pentru o infracţiune de fraudă
contractuală.


„Această situaţie extrem de gravă este ignorată cu desăvârşire de Ministerul Justiţiei al României, care refuză să îşi îndeplinească obligaţia de a apăra interesele şi drepturile unuia dintre cetăţenii săi. În ciuda unor memorii şi adrese repetate către doamna Ministru Ana Birchall, dar şi către Ministerul de Externe, Preşedintele României şi alte instituţii cu atribuţii în apărarea drepturilor cetăţenilor români, autorităţile nu au luat nicio măsură, au oferit doar răspunsuri generice şi au refuzat să acorde audienţe privitoare la acest caz, susţineau, anul trecut, reprezentanţii Casei de avocatură Iordăchescu şi asociaţii, citaţi de Adevărul.


„Am trecut prin
umilinţe şi torturi de care mă doare să îmi amintesc’

„În anii care au trecut deja de la condamnare şi până astăzi, Marius Balo a fost deţinut constant în condiţii inumane: fără contact cu persoane care să vorbească limba română, obligat să lucreze cel puţin 12 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, pentru a-şi câştiga dreptul la hrană, şi fără căldură sau apă caldă. ‘, spunea Marius Balo într-una din rarele conversaţii telefonice pe care i s-a permis să le aibă cu unchiul său, a citat a1.ro.


„Procurorii chinezi au susținut că Marius Balo a primit 80 de dolari de la cetățeni chinezi, fără ca acesta să știe că suma provenea din comiterea unei infracțiuni. În aceeași situație s-a aflat și un cetățean britanic, care primise aceeași sumă de bani, dar care a fost eliberat fără să petreacă vreo zi în închisoare, în urma intervenției eficiente a Ambasadei Marii Britanii în China. Situația românului a fost, însă, radical diferită, în loc de victimă a infractorilor chinezi, a fost considerat chiar el infractor’, a precizat avocatul profesorului.