Povestea celui mai titrat club de kaiac canoe din Europa: CSS Orşova

.

E după-amiază de mijloc de noiembrie şi un vânt hotărât ondulează valurile Dunării.  În atmosfera de toamnă, când impulsul te-ar îndemna mai degrabă spre gura sobei, decât spre apa rece şi parcă înfricoşătoare a bătrânului fluviu, aproape 80 de copii îşi aşteaptă nerăbdători tehnicienii să dea startul antrenamentului. Doar fluviul acum tulburat de rafalele reci ale vântului ştie tumultul acestor copii, doar lui i-au împărtăşit sudoarea miilor de ore de muncă, în ambarcaţiunea care îi spintecă de zeci de ani fiinţa, în drumul spre marea performanţă.

 


 

de Mihai Bădescu

Cei mai mulţi dintre sportivii care formează astăzi loturile CSS Orşova nici n-au împlinit 15 ani. Se pregătesc aici de un an, doi, trei sau cinci şi pe chipul blajin de copil, dincolo de îndârjirea de a ajunge într-o zi mari campioni, poţi vedea uşor amprenta asprimii lăsată în urmă de antrenamentele istovitoare. Pregătirea începe în sala modernă de forţă, care astăzi arată altfel decât am văzut-o ultima dată când am fost aici.

 

E mai modernă şi mai cochetă, iar din trecut şi-a păstrat doar parfumul acela fin de campion, despre care parcă a înţeles că nu-i este accesibil oricui, dar în măruntaiele ei, la Orşova acest parfum aparte a devenit obişnuinţă. Elena Meroniac şi Florida Ciută, Cristina Georgiana Popescu şi Denisa Tâlvescu sunt ultimele campioane ale României de juniori, acum senioare, care au plecat de la CSS Orşova şi care aspiră acum la gloria sportivă mondială şi olimpică, primele două la kaiac, celelalte la canotaj. Dar iată câteva frânturi din gîndurile acestor fete de excepţie, ajunse acum la cluburi din Capitală şi componente ale Lotului Olimpic al României.


 

Să ascult Imnul naţional este o emoţie pe care nu ştiu să o explic, este o emoţie pe care nu toată lumea o trăieşte. Mă face să mă simt român, eu sunt mândră că sunt româncă şi vreau să scot rezultate pentru România. Pentru sport, că doar aşa putem să ridicăm ţara şi pentru mine, pentru că mi-ar plăcea să se audă de mine mai încolo. Cariera mi-aş dori să fie cât mai bună în continuare, cu rezultate tot mai frumoase’ spune Elena Meroniac, tânăra din Suceava care a traversat România pentru a se antrena la CSS Orşova,  iar acum este multiplă campioană mondială şi europenă de juniori şi medaliată cu argint la Jocurile Europene de la Baku în proba de kaiac-canoe, fiind componentă a lotului olimpic.

 

Elena este şi medaliată cu aur şi argint în probele de kaiac 500 şi 1000 de metri, la europenele de anul acesta din Cehia, şi este singura campioană a canoei româneşti deja calificată la Jocurile Olimpice de anul viitor de la Rio, în urma Campionatului Mondial de anul acesta.


 

Clubul de la Orșova a fost pentru mine ca a doua casă, spune Elena, pentru ca am plecat de lângă cei dragi de la 11 ani, selectată de domnul profesor Bănăduc, și până la 18 ani am trăit acolo multe momente unice ale carierei mele. Practic, acolo mi-am clădit temelia în acest sport şi nu voi uita niciodată ce au însemnat pentru mine acei oameni, antrenori şi dascăli minunaţi’.

 

Citeste continuarea AICI

Vezi şi care sunt afluenții Dunării!