Paul Ipate, reacție dură la adresa autorităților în cazul crimelor din Caracal: "Furia unui părinte poate atinge cote de neimaginat"

.

Uciderea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu, două tinere care aveau viața înainte, a oripilat, indignat și înfuriat o țară întreagă, în special din cauza neputinței autorităților care ar fi trebuit să le salveze. Printre nenumăratele vedete care au luat atitudine se numără și actorul Paul Ipate, care a avut o reacție extrem de dură la adresa celor responsabili moral de moartea tinerelor.

În ultimele zile, rețelele sociale abundă de luări de poziții împotriva autorităților, care nu numai că nu au soluționat crimele din Caracal, dar, se pare, din cauza neprofesionalismului, au trenat toată situația. În calitate de părinte – el și Jojo au doi copii, Achim și Zora -, actorul Paul Ipate și-a exprimat indignarea pe contul său de socializare, acuzându-i pe cei care ar fi trebuit să le salveze pe Alexandra și pe Luiza de neimplicare.


„Cum e bine să-i cresc? Cum să fac sa-i protejez'

„Furia unui părinte poate atinge cote de neimaginat. N-am postat și nu am zis nimic despre cazul Alexandrei sau al Luizei sau al altor fete în aceeași situație, pentru că nu-mi pot potoli gândurile astfel încât să scriu ceva coerent. Plus că oricum a fost plin de păreri. Nici acum nu știu de ce scriu. E mai mult un dicteu. Am copii, doi, printre care și o fată. Pe Achim îl învăț despre eleganță, respect, egalitate, îi reamintesc periodic că are o mamă și o soră și să nu urmeze societatea asta plină de bărbați misogini care nu stiu sa se comporte cu o femeie.


Zora înca e prea mică să am cu ea discutii mai elaborate, dar încerc să-i construiesc un spirit liber și puternic. Numai că, zilele astea, cu tot ce se întâmplă, cu toata indiferența si dezumanizarea la care asistam cu totii, am simţit ca s-a instalat în mine un blocaj. Parcă nu mai stiu ce să le zic. Cum e bine să-i cresc? Cum să fac sa-i protejez, să se protejeze singuri, să se apere de nenorociți și nenorociri? Baieții buni si-o iau tot timpul în freză, ca să folosesc un limbaj adecvat, pentru ca nu sunt înfipți şi golani, iar fetele, nici nu mai conteaza cum sunt, dar sunt agresate cel puţin o dată pe zi. Şi am fost finuț în exprimare.


Când am ieşit la protestul părinților cu copiii, am fost apostrofați. De aia am ieşit bai, cei ce ne-ati apostrofat! Ca să trăiască în siguranță copiii nostri și noi alături de ei ca sa-i putem crește frumos! Fiind actor, fac des exercitiul substituției. Zilele astea l-am făcut toți. Am să închei cum am început: furia unui părinte poate atinge cote de neimaginat’, a scris Paul Ipate pe contul său de socializare.