PANICĂ în aer pentru Prințul William și soţia sa, Kate. Avionul în care se afla cuplul regal, aterizare forţată în Pakistan

 Dumba Gabriela
.

Prințul William al Regatului Unit și soția sa, Kate au trecut prin momente de panică în Pakistan, unde se află într-o vizită oficială. Din cauza unei furtuni puternice, avionul în care se afla cuplul regal a încercat de două ori să aterizeze în Islamabad – la baza aeriană Rawalpindi și aeroportul principal – înainte de a se întoarce la Lahore, de unde au plecat.

Prințul William al Regatului Unit și soția sa, Kate se află într-o vizită oficială în PakistanPrințul William al Regatului Unit și soția sa, Kate se află într-o vizită oficială în Pakistan

Aeronava în care se aflau William şi Kate a fost în aer mai mult de două ore pentru o călătorie de doar 25 de minute, dar din cauza tunetelor și fulgerelor nu au reuşit aterizarea.

Prințul William, fost pilot al ambulanței aeriene, a glumit ulterior spunând că problema a fost cauzată de el pentru că pilota avionul, a povestit corespondentul BBC, Jonny Dymond, care se afla în avion cu alți membri ai mass-media. Ducele William a spus că atât el, cât și Catherine sunt „în regulă'.

Ulterior, totojurnalistul BBC a spus că acesta a fost cel mai turbulent zbor din viaţa lui, în condiţiile în care el are în spate o carieră de 25 de ani, pe parcursul căreia a zburat cu regularitate cu avionul, citează b1.ro.

Guvernul din Pakistan speră că vizita de patru zile a cuplului princiar britanic va contribui la promovarea imaginii ţării ca destinaţie turistică şi de business, după decenii de violenţe extreme şi frământări politice.

Ducele și ducesa își petrecuseră ziua în Lahore participând la un meci de cricket apoi au vizitat Moscheea Badshahi. De asemenea, au mers la Spitalul și Centrul de Cercetare -Cancer Memorial Shaukat Khanum – unde mama Prințului William, Diana, Prințesa de Wales, l-a vizitat cu un an înainte de moartea ei, în 1997. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton