Ori la bal, ori la spital! Raluca Pastramă divorțează de Pepe cu Poliția, așa cum a făcut și Oana Zăvoranu, în 2011

.

Pepe repetă, se pare, scandalul pe care l-a avut cu Oana Zăvoranu în urmă cu nouă ani. Deși se prefigura o despărțire civilizată de data asta, iată că scandalul dintre Raluca Pastramă și Pepe ia amploare și a fost solicitată intervenția Poliției, ca și în cazul divorțului de Oana Zăvoranu.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Zilele trecute, actuala nevastă a lui Pepe, Raluca Pastramă, l-a dat pe mâna Poliţiei după ce ar fi bătut-o de faţă cu fiicele lor, şi a cerut ordin de protecţie. În urmă cu câțiva ani, şi Oana Zăvoranu, l-a acuzat că i-a furat banii și l-a dat pe mâna Poliției pe celebrul latino lover.


Pepe parcă trăiește un deja-vu și în relația cu Raluca Pastramă. Deși, de-a lungul timpului n-au existat scandaluri publice între cei doi și părea că mariajul lor este unul liniștit, iată că istoria se repetă pentru artist. Pepe urmează să pună capăt celui de-al doilea mariaj, cu mama fetelor lui, Maria şi Rosa Clara. Și acest divorţ se încheie cu scandal, la tribunal, iar lui Pepe îi aduc acuzaţii grave. 


În 2011, Oana s-a înfăţişat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 6, unde şi-a acuzat partenerul de violare a corespondenţei, şantaj, ameninţare, dar şi de părăsire nejustificată a domiciliului conjugal. Oana Zăvoranu îl acuza atunci pe Pepe că s-a folosit de mailurile, de mesajele dintre ea şi iubitul ei, Tudy, pentru a o şantaja. 

Voi repune pe rol dosarul în care acest Pascu (Pepe n.r) îmi violează corespondenţa personală. Cioacă a făcut şase luni de puşcărie că i-a spart mailul Elodiei. Ştii cât de rău ai ajuns… mimezi fericirea când, de fapt, îţi vine să te iei singur la bătaie când vezi cu cine trăieşti şi ce viaţă ai… Şi cum trebuie să mimezi fericirea şi împlinirea zi de zi când tu ştii că eu ştiu câtă nefericire e în viaţa ta…


Procesele mele vor fi reale şi nu făcături ca ale tale. Şi având în vedere antecedentele tale penale, adică ai cazier, 4 ani şi jumătate de puşcărie cu suspendare pentru că l-ai omorât în bătaie pe avocatul Andrei Condoianis, tu chiar eşti pasibil de puşcărie. Şi asta că prea mi-ai dorit-o mie mult! Şi ai grijă, că nu se ştie niciodată dacă puşcăria dorită mie nu vine către tine!’, scria la vremea respectivă Oana Zăvoranu, potrivit Click!.


Raluca Pastramă îl acuză pe Pepe că a bătut-o

Dacă procesul cu Oana Zăvoranu s-a terminat în favoarea lui, rămâne de văzut ce va decide Instanța în acest al doilea scandal major în care este implicat Pepe. Raluca Pastramă îl acuză că a bătut-o în plină stradă, de faţă cu cele două fiice și a cerut ordin de protecţie.


Episodul de violenţă s-a petrecut în parcarea stadionului Dinamo, pe 19 noiembrie, în jurul orei 17.00. Femeia a fost lovită în zona feţei şi s-a dus direct la poliţie, la secţia 7, unde a făcut plângere. S-a emis un ordin de protecţie provizoriu, care are valabilitate 5 zile. Asta înseamnă că agresorul nu mai are voie să se apropie la mai puţin de 100 de metri de victimă, în locurile pe care aceasta le frecventează. După cele 5 zile, ordinul de protecţie se poate prelungi în instanţă, până la 6 luni’, au declarat surse din Poliţie pentru Click!.


Surse din preajma cuplului Pepe-Raluca Pastramă spun că artistul o înşela destul de des pe Raluca: O înşela la greu pe Raluca. Până şi cu o manichiuristă de la un salon. Ea a aflat de escapade, dar tăcea. Apoi, au mai fost reproşurile legate de faptul că Pepe nu mai producea nimic. A băgat banii în acel disco bar transformat în frizerie, a vrut să-l vândă şi nu l-a luat nimeni. A îngropat peste 300.000 de euro’.

Citește și:

Meghan Markle a suferit un avort spontan. Soția prințului Harry era însărcinată cu cel de-al doilea copil: ‘Am căzut pe podea cu Archie în brațe’

O nouă despărțire în showbiz! Ramona Lăzuran și Cristi Voicu și-au spus adio. Primele declarații: „Despărțirea nu a mai putut fi evitată’

Oana Roman spune tot despre divorțul dintre Pepe și Raluca Pastramă! „A fost acuzat pe nedrept. El a pus niște condiții'

Raluca Pastramă și-a retras plângerea împotriva lui Pepe


După ce s-a spus că artistul și-ar fi bătut soția, în cele din urmă Raluca și-a retras plângerea. Pepe a păstrat tăcerea în tot acest timp, lăsând tribunalul să decidă. Artistul a mărturisit că acesta a fost motivul pentru care a recurs la silențio stampa – a știut că soția lui nu va avea probe care să ateste violențele de care a fost acuzat.

Cum să mă întrebați dacă am probe? Nu s-a întâmplat niciun act de violență. S-a încercat să se construiască niște probe pentru divorțul ce urmează. Și nu au putut. Dacă ar fi existat vreo violență, ar fi fost dovedită astăzi. Eu de asta am tăcut. Că am vrut să o vedeți cât e de frumoasă la față, că nu are nimic. Neavând nimic, și-a restras plângerea. Nu s-a întâmplat niciun act de violență, nimic, s-a încercat să se construiască niște probe pentru divorțul care urmează, dar nu au putut  fi construite. Să își dea masca jos, să vedeți ce pumn în gură i-am dat, a declarat Pepe în fața reporterilor.


Nu există așa ceva, oameni buni! Eu nu reprezint un pericol pentru nimeni, eu sunt cel mai bun și cel mai calm om din lume, dar problema mea este că sunt foarte argumentat când mă cert cu cineva și deranjez când spun adevărul. Acel ordin a fost emis fără nicio probă, nu a existat nicio zgârietură, nicio lovitură, niciun martor, nimic! Eu am de crescut și de educat niște copii’, a spus Pepe la ieșirea din sala de judecată, potrivit Spynews.ro.