Recent, Oana Roman a făcut o dezvăluire incredibilă în emisiunea Cristinei Șișcanu, vedeta povestind că a avut o relație cu un bărbat însurat, înainte de a-l cunoaște pe Marius, actualul ei partener de viață.
Deși cuvântul amantă, în dicționarul explicativ al limbii române, are sensul de iubită, cumva acest termen se folosește doar în sens peiorativ. Când spui amantă, te gândești automat la iubita unui bărbat însurat, iar această categorie este una dintre cele mai detestate de către celelalte femei, cele cu statut oficial, dintotdeauna. Tocmai de aceea, putem spune că Oana Roman a comis un act de curaj povestind cu sinceritate că, la un moment dat, ea a fost cealaltă femeie…
„S-a căsătorit cu acte cu ea în timp ce era cu mine”
Subiectul abordat de către Cristina Șișcanu în show-ul ei este unul extrem de delicat și puține persoane din showbiz au avut curajul până acum să-și asume o relație interzisă. Printre ele se numără Oana Roman, care a vorbit deschis despre acest lucru, relația ei cu acel bărbat însurat fiind una de durată. „Eu cred că o femeie poate iubi doi bărbaţi, la fel cum cred că un bărbat poate iubi două femei. Acum foarte mulţi ani, când nu eram implicată într-o relaţie, am cunoscut un bărbat despre care nu ştiam că are o legătură amoroasă.
Ulterior am aflat că are pe cineva, mi-a spus el după puţin timp. Eu am avut o relaţie cu acel om timp de trei-patru ani. El se simţea foarte bine cu mine, dar şi cu soţia lui, acasă. Eu i-am fost fidelă lui, iar el nu considera că îşi înşală nevasta. Spunea că are anumite trăiri intense cu mine şi altele, total diferite, cu ea. Ne iubea pe amândouă, dar altfel.
S-a căsătorit cu acte cu ea în timp ce era cu mine, dar mă aşteptam, pentru că el era din alt oraş şi noi doi nu am fi putut să formăm un cuplu în adevăratul sens al cuvântului. Ne-am mai întâlnit şi după ce s-a însurat, dar din ce în ce mai rar, că mă deranja totuşi situaţia. El este şi acum cu soţia şi cu copilul lui. Ea cred că ştie că a mai existat cineva în viaţa lui, a găsit ceva la un moment dat, dar nu ştie cine sunt şi cum mă cheamă. Ultima oară l-am văzut pe acest bărbat cu un an înainte să-l cunosc pe Marius', a povestit Oana Roman la emisiunea Cristina Şişcanu Show.