Cântăreaţa Oana Radu a avut, înainte să fie celebră, peste 120 de kilograme și nici o operație estetică, însă totul s-a schimbat odată cu participarea la Vocea României. Lupta serioasă cu kilogramele a venit la pachet și cu vizitele regulate la estetician, iar până acum a bifat deja cinci operații estetice.
Greutatea a fost dintotdeauna o problemă pentru Oana Radu, însă s-a apucat în mod serios de o dietă care a scăpat-o de 50 de kilograme în șase luni abia după ce a apărut la TV.
Fiindcă eram grasă şi nu îmi puteam găsi ce îmi plăcea, fiindcă erau doar mărimi foarte mici, îmi cumpăram foarte multe genţi şi pantofi’, spunea Oana în 2015.
Dacă pe vremea celor peste 120 de kilograme, Oana Radu nu suporta să se atingă cineva de farfuria ei și mâncatul era, poate, cea mai mare placer a vieții, situația s-a schimbat odată cu celebritatea ei. S-a transformat, treptat, într-o bombă sexy, însă nu doar pierderea celor 65 de kilograme au făcut-o de nerecunoscut, ci și cele cinci operații estetice prin care a trecut.
Şi-a dorit buze mai mari
„Prima intrevenție pe care mi-am făcut-o a fost cea de augmentare a buzelor. Am intervenit prima oară asupra lor în 2014. Eram foarte complexată de felul în care ele arătau, trebuia să mă mega-rujez până la nas. Mie nu mi se pare că am exagerat în privința buzelor deloc, mi se pare că sunt naturale și toată lumea îmi spune lucrul acesta Apoi am intervenit asupra sprâncenelor. Sprâncenele mele erau blonde și trebuia să le creionez mereu și niciodată nu-mi ieșeau la fel, așa că le-am micropigmentat’, a scris Oana Radu chiar pe blogul ei.
Deși s-a vorbit și despre o operație la nas și despre augmentarea pomeților, Oana spune că nu a trecut prin așa ceva, însă a bifat o intervenție nu foarte populară: Având în vedere că am ținut o dietă hiperproteică, rezultatul slăbirii a fost nu doar spectaculos, dar și foarte rapid, așadar, pielea mea a avut clar de suferit. Am ales sa apelez la un medic care mi-a facut o braheoplastie. Mai exact mi-a îndepărtat pielea lăsată de pe brațe. Cu alte cuvinte, mi-a îndepărtat excesul de piele’.
Oana Radu şi-a pus silicoane
Nu că ar mai fi nevoie de confirmare pentru că este o schimbare foarte evidentă, însă Oana recunoaște și că i-au fost remodelați sânii. Fiindcă nu pot posta o poză cu sânii goi la vedere, vă las doar să vă imaginați. Era oricum o imagine îngrozitoare! Domnul doctor mi-a reconstruit efectiv sânii. Mi-a schimbat viața! Precizez că urmează să fac aceleași intervenții și asupra pielii de pe burtă și una în zona picioarelor. La picioare situația nu este atât de gravă ca la mâini, dar din păcate nu se mai poate face nimic natural nici în privința lor’.
Pe lângă injecțiile cu acid hialuronic în buze, chipul Oanei s-a schimbat și mai mult în urma aplicării fațetelor dentare.